Opinii în problema scrisului
Orice problemă se pune și se rezolvă într-un anumit context de realități. Problema scrisului la clasele mici trebuie deci cercetată în funcție de etapa actuală a dezvoltării învățămîntului, de sarcinile și mijloacele acestuia.
În prezent scrisul capătă tot mai pregnant caracterul de mijloc de vehiculare a informației, pierzînd în aceeași măsură aspectul de scop în sine pe care i-l conferea migala caligrafilor de altădată; litera cu înflorituri, mai mult desenată decît scrisă dintr-un condei, rămîne o preocupare izolată și firesc străină învățămîntului de masă. Simplificarea scrisului este o necesitate, rapidizarea lui de asemenea, fără să înțelegem prin aceasta renunțarea la orice caligrafie.
Ni se pare că tocmai acest lucru nu-l înțeleg acei ce se situează pe poziția unei scrieri cursive. Scrierea rapidă poate fi tot atît de caligrafică precum este orice altă scriere, caligrafia fiind garanția lizibilității sale. Situîndu-ne deci pe poziția de acceptare și promovare a unei altfel de scrieri decît cea existentă în abecedarele actualmente în uz, avem în vedere o serie întreagă de argumente de natură teoretică și ne sprijinim pe unele rezultate furnizate de practică. Le amintim pe cele mai importante. Scrierea cursivă, în special aceea predată în școli, înscrisă în rețeaua grafică cunoscută, frînează formarea structurilor senzorimotorii corespunzătoare necesității de exprimare rapidă. Orice practician știe că după primele luni de școală, atunci cînd elevul are posibilitatea să se exprime, să gîndească deci în propoziții mai bogate, deprinderile de scriere nu țin pasul cu fluxul rapid al gîndirii sale. Decalajul se traduce în deformarea scrisului în sensul urîțirii lui, prin nerespectarea rețelei grafice și accentuarea incorectitudinii: eliziuni de litere și cuvinte și deformări ale aspectului clasic al literelor cursive. Paradoxal, dar adevărat: în loc de caligrafie se obține tocmai opusul ei.
Explicația acestui paradox este, după părerea noastră, clară. Scrierea cursivă impune unele mișcări în plus (cum ar fi buclele unor litere, îngrosarea unor trăsături etc). care întîrzie lărgirea structurilor senzorimotorii, iar înscrierea în rețeaua grafică specifică — model 1 sau 2 — solicită aproape exclusiv analizatorul vizual; ochiul este cel care coordonează mișcările. Faptul este deosebit de important în consecințe: coordonarea mișcărilor complexe ale mîinii nu este trecută pe seama centrilor chinestezici și, deci, automatizarea mișcărilor e redusă; atunci cînd ochiul este solicitat în altă parte — de exemplu în urmărirea unui text ce trebuie transcris, a unui plan sau desen, a unui complex de semne ce trebuie exprimat în scris — ochiul pierde posibilitatea de a mai mișcările mîinii și coordona scrisul se deformează.
Scrierea rapidă, realizată într-o rețea simplificată chiar de la început și redusă apoi la liniatura cea mai simplă, este de natură să înlăture aceste neajunsuri.
Insistăm în special asupra faptului că rețeaua grafică trebuie simplificată cît mai devreme cu putință pentru a da centrilor coordonatori chinestezici posibilitatea să controleze mișcările miinii. Nu excludem, bineînțeles, nici controlul vizual, dar nu-i acordăm rolul preponderent pe care îl are în prezent. În sensul recunoașterii rolului său pledăm pentru o scriere cît mai verticală și argumentǎm amintind că, practic, orizontala și verticala sînt pozițiile firești, oblicele fiind doar excepții, și că verticala e una, în timp ce oblicele sînt infinit de numeroase. Se formează prin experiență anumite structuri perceptive care trebuie respectate.
Rezultatele obținute într-un experiment organizat la una din școlile din Brașov (Şcoala generală nr. 13), inițiat de cadrele didactice de la această școală și urmărit 3 ani la cîteva clase, au dovedit că simplificarea scrierii cursive și reducerea rețelei grafice este pe deplin posibilă și salutară. Scrisul elevilor nu numai că s-a îmbunătățit sub aspect caligrafic, dar a devenit rapid și mult mai corect.
S-a creat posibilitatea ca ei să-și sincronizeze mișcările mîinii cu ritmul gîndirii, să realizeze o corespondență între limbajul interior (mintal) și expresia grafică a acestuia. Relatări de amănunt nu-și au locul aici. Cîteva informații sînt suficiente pentru a înțelege cum s-a procedat. Scrierea literelor în rețeaua grafică a fost limitată: primele litere și apoi, la fiecare literă, doar modelul. S-a folosit chiar în perioada abecedarului caietul model 2; apoi a fost înlăturat și acesta, folosindu-se caietul dictando simplu. Ca instrument de scris a fost folosit cu preponderență stiloul, dar a fost încercat și pixul.
Experimentul a constituit o preocupare largă a cadrelor didactice din școala respectivă și a fost dezbătut în cadrul cercurilor pedagogice, așa încît foarte multe aspecte au fost lămurite în practica colectivă.
Socotim că succesul lui se datorește în cea mai largă măsură acestui spirit colectiv de muncă, care a făcut ca erorile să fie eliminate cu mai multă ușurință și a asigurat obiectivitatea aît de necesară în asemenea acțiuni. Pornind de la ceea ce s-a obținut la noi, sprijinim inițiativa de modernizare a scrierii la clasele mici atît în ceea ce privește instrumentul de scris, cît și în privința caracterului scrierii.
— Elena Georgescu, inspector general școlar; Dragomir Nicolae, inspector de specialitate la Inspectoratul școlar al județului Brașov.
Articol apărut în Gazeta Învățămîntului, 28 februarie 1969 [AD].