Despre scrierea oblică simplificată
Însușirea scrisului de către scolarii începători ne-a preocupat și pe noi, semnatarii acestor rînduri, într-un experiment psiho-pedagogic urmărit un șir de ani. De aceea, la invitația Institutului de științe pedagogice am considerat util să ne spunem punctul de vedere asupra acestei probleme.
Considerăm că liniatura caietului, așa cum este dată de modelul publicat în „Gazeta învățămîntului” din 30 mai a.c. (așa-numitul tip III) și scoaterea din uz a caietelor de tip I și II ar fi măsuri eficiente, întrucît numai pe o astfel de liniatură copilul își poate forma ochiul și mîna pentru un scris corect și curgător fără să se stingherească manifestarea particularităților individuale, despre care nu știm prea multe cînd începem a-l învăța să scrie și pe care nu avem dreptul a le mutila. Pe un astfel de caiet fiecare copil va ajunge la un anumit grad propriu de înclinare a trăsăturilor față de verticală, căci asemenea diferențieri vor exista oricît ne-am strădui să uniformizăm scrisul copiilor. Considerăm de asemenea ră e bine că s-a renunțat la ideea învățării scrisului cu trăsături bazate pe unghiul de 90° (caietul de aritmetică), deoarece viața a confirmat și confirmă oblicitatea aproape unanimă a scrisului, verticalitatea fiind o excepție.
Scrierea oblică a întrunit adeziunea majorității cadrelor didactice din școlile unde am efectuat experimentul tocmai pentru că lasă cel mai larg spațiu de manifestare a personalității elevilor și, în cadrul liniaturii date, nu-i împiedică nici pe cei care, în mod excepțional, tind spre un scris cu trăsături verticale.
După părerea noastră, însă, în legătură cu simplificarea literelor mari — căci numai despre acestea este vorba — mai sînt necesare reflecții, deliberări și discuții înainte de a se lua hotărîri definitive. În primul rînd, prin simplificare nu trebuie să ajungem la urîțirea literelor, cum pare a fi cazul la modelul dat. Pe de altă parte, literele mari „B” și „R” nici nu sînt simplificate. O adevărată simplificare a acestora s-ar realiza numai dacă s-ar porni de la prima trăsătură a lui „O” mare de mînă, continuîndu-se apoi cu trăsăturile specifice literelor „B” și „R”. În al doilea rînd, ceea ce s-a înlăturat din grafia literelor mari ni se pare de o mult prea mică eficiență ca så poată fi preferat în dauna aspectului estetic. Frecvența literelor mari reprezintă în orice text un procent atît de neînsemnat, încît nu poate fi o adevărată piedică la însușirea scrierii rapide de mînă.
Datele experimentului nostru dovedesc că elevii începători își însușesc fără greutăți deosebite scrierea cursivă, deprinzînd cu ușurință un scris legat, care devine treptat tot mai frumos și mai rapid în funcție de felul cum muncește învățătorul, de exercițiile efectuate.
Din importanța practică neînsemnată a simplificării literelor mari se pare că aceasta corespunde mai mult unei mode decît unei necesități. Această modă a mai fost „la modă” acum cîteva decenii, dar n-a prins. În tradiția scrisului, în școala românească s-a mers pe linia echilibrului dintre estetic și utilitar. Scrisul estetic de mînă este o necesitate ce se ivește frecvent în viața fiecărui om, de aceea nu poate fi rezervat numai specialiștilor.
Opinăm că este bine să li se creeze copiilor posibilitatea de a învăța să scrie frumos de la început la nivelul posibilității lor de execuție fără îngrădirea rețelei de linii oblice, iar mai tirziu, în clasele V-X, să li se predea caligrafia cursivă, rondă etc. după regulile metodice, pe caiete model, cu liniatură specială, potrivit tradiției pozitive a școlii românești.
— Lect. univ. Ion Drăgan, Timișoara; Înv. Ion D. Ungureanu, Arad
Articol apărut în Gazeta Învățămîntului, 11 iulie 1969 [AD].