Formarea scrisului
În numărul 777 din 20 noiembrie 1964, Gazeta Învățămîntului ridica sub semnătura lui Mircea Herivan problema îmbunătățirii caracteristicilor generale ale scrierii la școlarul mic. Obiecțiile și argumentele aduse în acest articol mi se par îndreptățite. Scrierea cursivă trebuie simplificată. Întrebările sînt: cum, cu ce caractere de litere să se scrie? care sînt cerințele caligrafiei la ora actuală? care sînt posibilitățile de înlocuire a unei scrieri depășite cu alta mai modernă?
Importanța caligrafiei, ca mijloc de exprimare scrisă, este cunoscută atît în școală cît și în relațiile dintre oameni. Este cunoscut de toate cadrele didactice și faptul că, începînd din clasa IV-a, elevii încep să scrie din ce în ce mai rapid: și mai dezordonat totodată, cu litere inegale și înclinate, în general, în toate direcțiile, dar și cu o tendință specială spre verticalitate. Este cunoscut și faptul că — la școlarul mijlociu foarte rar, iar la școlarul mare de loc — nu ne întîlnim cu scrierea literelor conform cerințelor scrierii cursive: subțire în sus, gros în jos și înclinat spre dreapta cu 63°. Dar, oare în viața de toate zilele se folosește scrierea cursivă pură? Bineînțeles că nu. Se poate pune atunci întrebarea: de ce se predă copiilor un fel de scriere, timp de 3–4 ani, dacă aceasta nu are legătură suficientă cu practica? Numai pentru ca școlarul mic să învețe forma și caracterul literelor, cerîndu-i-se să scrie subțire și gros, și pentru a constata mai tîrziu că fiecare elev iși formează un scris personal, care nu prea are multă legătură cu cele învățate?
Elevul, ajungînd în clasa a IV-a și a V-a, trece la scrierea rapidă, care — după cum se știe — este caracterizată prin simplicitate, permițînd o notare promptă. Aceasta îi cere elevului să scrie cu aceeași grosime și cu litere simple, legate între ele, fără ornamente inutile și alternanțe de grosimi. Inconvenientul e următorul: pe cînd începuse să i se formeze un fel de scris, să zicem bazat pe scrierea cursivă, el trece la altă scriere, amestecîndu-le pe amîndouă și pînă la urmă neînsușindu-și temeinic niciuna. Rezultatul este știut: copiii scriu urît, dezordonat.
În zilele noastre încep să se răspîndească din ce în ce mai mult creioanele cu pastă, și aproape nu găsești copil care să nu aibă toc rezervor. Chiar în satele noastre, școlarii scriu cu stilouri și creioane automate. Aceste instrumente nu permit scrierea literelor subțire și gros, așa cum se învață la caligrafie. Omul modern își are instrumentele adecvate, potrivit cărora trebuie să-și formeze și un scris specific. Scrisul folosit acum o sută de ani este depășit. Dacă am controla într-o școală medie, am găsi puțini elevi care să folosească penița „claps” și poate deloc în viața de toate zilele.
Literele ornamentate cît mai bogat au fost „la modă” în trecut, cînd gustului stilurilor de atunci (baroc, rococo etc.) îi corespundea un scris cizelat, încărcat. Astăzi, însă, în secolul stilului modern, acest fel de scris nu mai este potrivit. Stilul modern are tendințe verticale, el se caracterizează prin jocul liniilor orizontale și verticale. Mediul în care trăiesc astăzi copiii — acasă, la școală; mobilierul, ferestrele, pereții — este caracterizat prin linii și poziții verticale. Toate construcțiile tind spre linii simple. Paralelismul și verticalitatea sînt peste tot prezente, exercitînd asupra elevului o puternică influență psihologică. Corelația între observația vizuală de zi cu zi și stereotipurile dinamice formate trebuie să aibă o continuitate și în caligrafie. Percepțiile formate datorită impresiilor permanente trebuie consolidate și nu abătute, nu îngreunate prin înclinarea forțată a literelor. Între stimulenții exteriori, percepuți pe cale vizuală, și mînă trebuie să existe o corelație justă. Așa, de pildă, paralelismul și verticalitatea literelor de tipar ar trebui să influențeze și scrisul caligrafic. Influența literelor de tipar, așa cum s-a amintit și în articolul sus-amintit, influențează mult deprinderile scrierii. Cu atît mai mult, cu cît și însușirea cititului, și formarea deprinderilor de scris, se dobîndește pe baza abecedarului actual, unde literele de tipar au poziție verticală, însă cele de scris, în contradicție cu ele, sînt înclinate la 63°. Or, astfel, concordanța este făcută imposibilă, iar formarea scrisului îngreunată.
Avînd în vedere cele de mai sus, notînd că pe plan general se tinde tot mai mult spre scrierea literelor de grosime egală, adaugînd și împrejurarea că în toate țările literele s-au simplificat conform cerințelor și tehnicii moderne (litere cu foarte mică înclinație sau chiar verticale) ar fi cazul ca și la noi să se formeze un scris mai adecvat cerințelor secolului nostru.
Părerea mea este că, drept bază de inspirație pentru scriere am putea lua literele de tipar, respectînd verticalitatea și, în limita posibilităților, chiar caracterul lor. S-ar putea, astfel, porni de la litera mare și mică de tipar, standardizată spre a se ajunge la literele corespunzătoare de mînă. Scrierea nouă ar atrage după sine și schimbarea portativelor din caietele folosite la ora actuală, renunțînd la portativul cu linii înclinate și linii întrerupte orizontale.
Portativul nou ar avea numai lini continue, subțiri, orizontale, la aceiași distanță între ele.
Ar fi de dorit ca, în general cadrele didactice și mai ales cele de specialitate, să-și spună părerea, să dezbată înnoirea caracterului scrierii, cît se poate de multilateral.
— Gedeon Zoltán, lector universitar
Articol apărut în Tribuna, 14 ianuarie 1965 [AD].