Verticală sau tot oblică?
În jurul unei mult prea disputate dispute pedagogice
De o bună bucată de vreme, între pedagogii noștri s-a iscat o discuție care tinde să se prelungească la infinit: cum să fie scrierea copiilor — verticală sau oblică? Discuția s-a ivit din momentul în care dr. Fl. Bagdasar și Fl. Niculescu au argumentat, pe baza unor experimentări îndelungate, făcute pe cont propriu, cu copii, că scrierea verticală, simplificată prezintă numeroase avantaje pentru cei care încep truda scrisului. Autoarele au făcut, de asemenea, o incursiune istorică, analizind scrisurile unor mari personalități, oameni care au mînuit condeiul o viață, căutînd să vadă ce simplificări au adoptat în toiul scrisului și ce înclinații au avut literele lăsate pe hîrtie. Concluzia verticalității s-a născut din această atentă observare, din analiza neuropsihofiziologică a subiecților, în general dintr-o preocupare firească legată de ușurarea procesului de învățare.
Am văzut acum cițiva ani, teancuri de caiete, impresionante prin frumusețea și acuratețea scrisului, simplificări raționale ce înlătură unele din greutățile tradiționale ale scrisului oblic ce era și caligrafic. Cine nu-și amintește de orele de caligrafie din școala elementară, de necazurile pricinuite de lipsa peniței claps de la librării, de lipsa caietelor cu liniatură specială, de necazul „puricilor” de cerneală iviți pe foile meticulos scrise? Această grea îndeletnicire ce-și trăgea obîrșia din cazna bieților pisari, obligați să scrie cu multă răbdare pitacele domnești sau, mai tîrziu, din cea a copiștilor, funcție dispărută de cind mașina de scris s-a instalat în birouri, această grea îndeletnicire a micilor școlari, se cerea ușurată prin folosirea unei metode noi, fără a se renunța la estetica scrierii. Pentru că, această estetică este foarte utilă nu numai de dragul ei, ci și pentru că ea, împreună cu alte deprinderi, creează la copii calitatea de a fi clar, ordonat, de a iubi frumosul.
După o perioadă de carantină, sistemul propus sub numirea de scriere „dreaptă” a trebuit să sufere o revizuire substanțială. Discuțiile duse pe o perioadă apreciabilă au conchis că denumirea era neștiințific formulată. Nu era vorba de o scriere dreaptă, ci de una verticală. Fie! A urmat apoi o altă perioadă de încercări făcute lent. Ministerul Învățămîntului a aprobat introducerea experimentală a scrierii într-un număr de școli din Capitală. S-a dispus apoi cercetarea comparativă a celor două scrieri. O seamă de specialiști au început studiile care continuă din 1966. Între timp, la Casa Corpului Didactic din Capitală s-a organizat, acum cîteva luni, o discuție, și cu participarea unor învățători care predau la clasele I–IV, dezbatere înscrisă în cadrul planului de acțiune și care ținea seama de „etapa actuală” a scrisului. S-au făcut referate, s-au emis opinii.
Concluziile nu par a fi fost destul de… concludente, fiindcă s-a recunoscut că simplificarea este unanim acceptată în interesul sporirii eficienței învățămîntului dar că ea a fost adoptată și pentru scrierea oblică. Astfel, problema trebuia redusă doar la aspectul înclinării scrierii.
Am căutat, pentru satisfacerea curiozității cititorilor, să aflăm gradul de înclinație a scrisului oblic. Scrierea oblică reclamă o aplecare a literelor de 20 grade, fără a se absolutiza această înclinare, totul lăsîndu-se la latitudinea școlarului, la particularitățile lui morfo-fiziologice. Dar, din dezbateri, scrierea dreaptă proclamată verticală, a devenit și ea în focul discuțiilor nițel, nițel cam oblică. Pentru că unii pedagogi au privit verticalitatea în limitele unei îngăduințe de înclinare, de o parte și de alta, de 10 grade. Putem trage de aici definiția că „verticala este o dreaptă înclinată”.
Referatele au mai arătat că poziția corectă a școlarului în timpul scrisului se poate asigura și la scrisul vertical și la cel oblic, că lizibilitatea este similară în ambele cazuri. Din aceste premize s-a dedus că trebuie aplicată în continuare scrierea oblică și că trebuie perfecționată simplificarea literelor. În anii următori, s-a hotărît totuși să se continue cercetările, menținindu-se dilema hamletiană: verticală sau oblică? Cu aceasta s-a încheiat, ne anunță factorii autorizați, prima etapă. Începe etapa următoare, în care se va pune probabil problema: scriere oblică sau verticală? Dacă între timp nu se ivesc păreri noi în legătură cu valabilitatea termenului de scriere „dreaptă”.
În timp ce discuțiile sînt în curs de desfășurare, unii copii experimentează mereu scrierea verticală, iar alții își chinuie buricele degetelor cu pixul, scriind cu o înclinație de 20 de grade, de la care se mai poate admite o toleranță de alte 20.
În fond, dacă și scrierea verticală este oblică, de ce cea oblică n-ar fi „culcată”? Sau poate că s-ar putea ajunge la o mediere, la o scriere verticală oblică, cu o înclinație între 10—20 de grade. Atunci toate lucrurile ar fi soluționate în spiritul celei mai perfecte echități și „obliciștii” nu s-ar mai putea plînge că scrisul conțopistic a fost ultragiat.
Nu sîntem în măsură să susținem nici una din „tabere” și ca atare nu pledăm pentru nici una din ele. Pledăm însă pentru găsirea soluțiilor celor mai convenabile încadrate în acest mare efort de modernizare al învățămîntului, pentru netărăgănarea unor experimente, pentru receptivitate față de nou și în activitatea pedagogică ca în oricare alt domeniu. Nu este eficient sistemul scrierii verticale simplificate? Să se dea un răspuns limpede și autorizat. Este bun? Să fie preluat sau eventual augumentat. Dar a întinde șirul discuțiilor ani și ani de zile, a „etapiza” niște dezbateri care nu se dovedesc prin ceea ce ni se arată, decît a fi sterile, este cel mai nepedagogic sistem utilizat de pedagogi. Știm că este greu să se emită sentințe în această materie atît de maleabilă cum este pedagogia, știm că cercetarea nu se poate rezolva printr-o batere din palme, dar nici să se prelungească pînă cînd vom intra în școala anului 2000. Pentru că, obișnuiți tot mai mult cu exactitatea matematicii, s-ar putea ca elevii din școlile bucureștene, unde se experimentează noul sistem, să întrebe cînd se va rezolva această problemă?
Le putem răspunde că de fapt nu mai e o problemă fiindcă „verticaliștii” au strîns mîna „obliciștilor”, s-au sărutat în Casa corpului didactic urmînd a discuta asupra utilității folosirii pixului, ca mijloc modern de scriere?
Ne temem să nu se ivească și aici discuții.
— Const. Sîrbu
Articol apărut în România Liberă, 19 noiembrie 1970 [AD].