Modernizarea predării scrisului
Numeroase scrisori sosite la redacția noastră în ultima perioadă se referă la înarmarea școlarilor din prima clasă cu deprinderi corecte de scriere. Se referă la această problemă nu numai cadrele didactice, care predau nemijlocit la primele clase, ci și profesori din institutele de pregătire a viitorilor pedagogi, ca și cercetători în domeniul pedagogiei și psihologiei.
O serie de scrisori se ocupă de o experiență prezentată nu de mult în gazeta noastră *), referitoare la înlocuirea caracterelor actualului tip de scriere predată în clasa I cu o scriere ale cărei caractere să fie orientate pe verticală. Parte din semnatarii scrisorilor aduc argumente în favoarea adoptării unei asemenea scrieri, parte o combat, susținînd că este neindicată pentru elevii din prim clasă. În totalitate, însă, ei, consideră necesară îmbunătățirea conținutului și a metodelor de predare a scrisului.
*) Vezi articolele: Cunoștințele elevului din primele clase (III) G. Î. nr. 777 și Modernizarea predării scrierii nr. 796.
Tov. Ion Dina, învățător la Școala de 8 ani din Frîncești, raionul Rîmnicu-Vîlcea, socotește că vina principală pentru faptul că în momentul de față un număr mare de elevi nu-și pot forma un scris frumos se datorește nu caracterului literelor sau înclinației lor, ci insuficientului exercițiu caligrafic la clasa I. El critică faptul că în predarea scrierii se insistă numai asupra caracterelor literei noi, în timp ce asupra literelor învățate în lecțiile anterioare nu se mai revine, acestea fiind folosite doar în cuvinte și propoziții, fără a se mai face exerciții privind tehnica scrierii lor.
„Se pot da multe exemple — scrie tov. Ion Dina — cînd folosirea în scris a unor litere învățate, mai ales a literelor mari, intervine la mari intervale de timp, din care cauză elevii uită cum se scriu”. Aceste lipsuri s-ar putea remedia, după părerea semnatarului scrisorii, prin introducerea unei ore de caligrafie începînd din clasa I, atît în perioada abecedară cît și, mai ales, în perioada postabecedarǎ.
Deși nu se declară de acord cu tendințele de a înlocui actualul caracter al literelor care se predau școlarilor din clasa întîi cu o scriere verticală, învățătorul Ion D. Ungureanu de la Școala generală de 8 ani din Arad consideră totuși necesară trecerea la o scriere mai firească, mai ușor de însușit. „Problema scrisului elevilor — afirmă tov. Ungureanu — a găsirii căilor celor mai eficiente de formare a unui scris frumos mă preocupă de multă vreme. Constatările pe care le-am făcut lucrînd în decurs de mulți ani cu copiii din primele clase mă determină să cred că orientarea spre verticală a literelor, în etapa învățării primare, nu poate fi justificată suficient cu manuscrise ale oamenilor maturi, ale personalităților care au scris astfel, fiindcă i se pot opune numeroase și valoroase exemple contrare. Tendința omului matur spre simplificarea scrisului este o cerință a activității sale. În ceea ce-i privește pe copiii care învață să scrie, însă, cred că ei trebuie obișnuiți cu scrisul corect, nesimplificat. Practica a dovedit și dovedește că nu este nici o greutate în aceasta — dacă facem deosebire între scrisul corect și regulat (construirea corectă a conturului literelor) pe care copilul de șapte ani îl poate executa, și scrisul caligràfic (decorativ, subțire-gros etc.) pe care copilul nu-l poate executa în această etapă a dezvoltării sale.
În ce privește considerațiile de ordin fiziologic — problema acomodării vizuale binoculare — consider că ele nu pot fi privite ca argumente decisive pentru trecerea la învățarea scrisului pe caiete cu liniatura verticală. Sint de părere că schimbarea liniaturii oblice cu cea verticală în însușirea primară a scrierii nu rezolvă cîtuși de puțin problema predării scrisului, fiindcă nici una nici alta nu asigură formarea deprinderilor de scriere corespunzătoare cerințelor. Sarcina principală în momentul de față este să găsim căile care împacă practicul, utilul, cu frumosul — căci problema scrisului este și o problemă a educației estetice — precum și cu libertatea elevului de a-și însuși un scris personal — bineînțeles corect, regulat și estetic.
Susținînd un punct de vedere apropiat, tov. Iulian Lungu, profesor de desen la Școala de 8 ani „Simion Bărnuțiu” din Zalău, își integrește argumentația cu unele contrapropuneri.
„O serie de păreri exprimate în ultimul timp în presa pedagogică și psihologică, scrie el, preconizează adoptarea unui alfabet simplificat, corespunzător mijloacelor moderne de scris utilizate curent. Ni se propune în legătură cu aceasta să luăm ca punct de plecare alfabetul „de tipar”. Argumentele prezentate în favoarea acestei propuneri îmi par, în parte, juste. Tinînd seama și de faptul că elevul vede literele de tipar în cărți, reviste, pe firme, în afișe etc. ar fi mai ușor de a preda un scris simplificat, apropiat de cel de tipar, care n-ar fi decît un scris desenat. Or, este știut că orice copil desenează încă înainte de a ști să scrie și să citească. Fondul problemei este însă dacă simplificarea scrisului prin apropierea lui de cel „de tipar” ar aduce o modernizare a scrisului actual. În ultima instanță, modernizarea scrisului constă în a găsi procedeele cele mai potrivite prin care să se dea elevilor posibilitatea de a scrie mult, citeț, corect cu cel mai mic efort fizic, fără a obosi repede.
Dintre scrierile utilizate la noi, cea mai aproape de cerințele modernizării este, după părerea mea, scrierea rapidă. În scrierea rapidă sînt înlăturate eforturile pricinuite de formarea trăsăturilor subțiri și groase, putîndu-se întrebuința stilouri, creioane cu pastă sau orice fel de penițe. Poziția corpului este cea normală: trunchiul drept, neaplecat și paralel cu banca. Mîinile sînt sprijinite pe bancă fără a fi supuse unui efort de susținere, iar înclinația literelor provine din ținerea caietului înclinat față de marginea băncii.
Studiind cu atenție această scriere s-ar putea găsi și o metodică adecvată pentru predarea ei, ajungîndu-se în felul acesta la rezultate superioare celor actuale.
O problemă importantă ni se pare a fi și uniformizarea scrisului. Cred că, găsind forma cea mai simplă de scris, cu caracterele literelor astfel trasate încît să nu poată suporta mari modificări, s-ar ajunge la o scriere care să poată fi citită ușor de oricine.
Consider foarte util ca principalele procedee propuse să fie introduse experimental la cîteva școli din țară, astfel încît practica să-și afirme cuvîntul asupra celui mai indicat.
Tov. Marin Biciulescu, învățător pensionar, face în scrisoarea sa unele incursiuni de ordin istoric. „Scrierea cursivă, caligrafică — arată el — a fost în scrisă la noi în programele de curs primar (clasele I–IV) încă înainte de 1890, repartizîndu-i-se două ore sau patru jumătăți de oră. Elevii scriau pe caiete de caligrafie cu modele, exercitîndu-se pentru a dobîndi o scriere migǎloasă, încadrată într-o rețea de linii oblice și orizontale, cu trǎsături subțiri și groase, prin presiunea uneltei de scris, a peniței cu vîrful ascuțit și cu respectarea multor reguli de scriere, de poziție a caietului, a corpului etc. Scopul principal — scrierea frumoasă — nu a putut fi atins. Din cauza mulțimii de reguli și de dificultăți pe care le prezenta scrierea caligrafică și a lipsei de legătură cu scrierea zilnică din caietele de dictando, caligrafia a rămas un apanaj al celor cu înclinații deosebite în domeniul respectiv. Pornindu-se de la această constatare s-a renunțat la caietele de caligrafie cu modele și s-au adoptat caiete pe care elevii să-și scrie în primele trei clase toate lecțiile, la toate materiile. S-a considerat că astfel, dirijată de la început cu precizie și încadrată în rețele de linii de la care elevul să nu se poată abate, scrierea caligrafică va fi însușită cu mai multă ușurință de către elevi. Din păcate, însă, nici utilizarea acestei metode nu a dat rezultatele așteptate. Se impune deci o revizuire nu numai a metodelor, ci și a caracterelor alfabetului predat, mai buna lor adaptare la capacitățile intelectuale și fizice ale elevilor și la cerințele pregătirii lor pentru viață.
De ce să-i dăm elevului din clasa I penița cu vîrful ascuțit, pe care el nu o poate mînui cu ușurință, ca să redea grosimea și subțirimea literelor, cînd mîna lui încă neîndemînatecă nu poate face eforturile cerute de scrierea caligrafică de presiune? De ce primele exerciții de scriere să fie executate pe caiete speciale, cu rețele de linii și nu pe caiete, cu o liniatură simplă?
Aș propune, de aceea, să se adopte pentru predare o scriere curentă, firească, avînd o înclinare convenabilă, care să împlinească cerințele de lizibilitate și estetică, cu mijloace simple și cu unelte de scris potrivite puterilor elevilor.”
O învățătoare din Gilău, raionul Huedin, tovarășa Ana Pașca își sprijină afirmațiile pe o serie de observații și experimente efectuate pe parcursul unei îndelungate cariere didactice.
„În cariera mea didactică de aproape patruzeci de ani, scrie tov. Pașca, am luptat aproape mereu cu insuccesele elevilor în însușirea unei scrieri estetice și practice. Am încercat tot felul de procedee pînă cînd, cu titlul de experiență, am hotărît să predau în clasele I și a II-a scrierea rapidă, o scriere simplificată, fără gros-subțire și eliberată de elemente decorative, care necesită o apăsare mai mică și uniformă și care se realizează ușor atît cu creionul, cît și cu tocul cu pastă sau cu stiloul. În clasa a III-a am trecut (în orele de caligrafie) și la scrierea cursivă pentru ca elevii să o cunoască și pe aceasta. Totodată, la orele de desen elevii au învățat și cum se scriu literele de tipar, pentru a le folosi la diferite planșe.
La baza scrierii rapide în clasa I am considerat că trebuie să stea cîștigarea îndemînării, pe care m-am străduit să le-o asigur copiilor prin exerciții repetate. Menționez că am renunțat la denumirile tradiționale ale elementelor grafice — zala, biciul etc. — care desemnează obiecte ieșite din uz sau străine copiilor. În schimb am căutat să pun la baza scrierii unele elemente firești, care dau impuls reprezentărilor grafice ale copilului. I-am îndrumat pe elevi să scrie dintr-odată cuvîntul, să nu se oprească pentru a pune punctul pe i, căciulițe pe î sau ǎ etc. decît la sfîrșit.
Rezultatele experimentului pe care l-am făcut mi-au arătat că trecerea directă, din clasa I, la scrierea rapidă prezintă multe avantaje. Ea se încadrează foarte bine în metoda fonetică analitico-sintetică de predare și nu cere schimbări în abecedar, ci va îmbogăți doar partea rezervată preabecedarului.
Dacă tov. Ana Pașca este pentru introducerea din clasa I a scrierii rapide, învățătorul Grigore Măzăreanu, de la Școala de 8 ani nr. 4 din Bacău, susține o scriere apropiată de cea verticală, de genul celei propuse în articolele apărute anterior în paginile „Gazetei Învățămîntului”. În legătură cu aceasta el socotește necesar să se realizeze o liniatură specială și unitară a caietelor pentru clasele I și a II-a, atît la caligrafie cît și la limba română și la aritmetică. „Cred indicat — scrie el — ca această liniatură să fie formată din dreptunghiuri de 5×3,5mm, așezate cu baza mică pe orizontală.
Practica — afirmă de asemenea tov. Mazăreanu — ne-a arătat că scrierea modelului pe tablă pentru actualul alfabet este insuficientă pentru majoritatea copiilor. Deci, este necesară scrierea modelului pe caiete. A trece însă din bancă în bancă pentru a scrie litere model tuturor elevilor înseamnă o pierdere de timp anuală de zeci de ore și în același timp o sursă de dezordine și indisciplină, deoarece în timp ce învățătorul scrie literele model unuia dintre elevi, ceilalți, așteptîndu-și rîndul, se plictisesc și își caută alte preocupări. Și aceste deficiențe ar fi înlăturate prin adoptarea unei scrieri simplificate.”
În aceeași problemă conf. univ. Alexandru Tohăneanu, de la Institutul pedagogic de 3 ani din București ne scrie: „Printre preocupările principale ale metodicienilor de la facultățile de arte plastice ale institutelor pedagogice din București, Cluj și Iași, se numără și aceea referitoare la mijloacele de îmbunătățire a scrisului elevilor din școala de 8 ani.
Se pune întrebarea: de ce atunci cînd elevii trec în clase mai mari scrisul lor devine inestetic, încîlcit, contorsionat, ilizibil, suferind tocmai pe linia uneia din cele mai importante funcții sociale — de a fi mijloc de comunicare între oameni?
Credem că aceasta se datorește în primul rînd faptului că începînd din clasa I, ei învață scrierea în mod fărîmițat, fiecare literă fiind descompusă și apoi recompusă din trăsături groase și subțiri, pe care le conturează cu degetele crispate în mod chinuitor pe condei. Rezultatul acestui sistem de scriere practicat la clasele mici este că, în loc de a se pune chiar de la început bazele unei scrieri ușoare, ritmice și curgătoare, premiză firească a unui scris rapid și în același timp estetic — copiii deprind un scris greoi, complicat și anevoie de executat.
Ce este de făcut?
Să adaptăm scrisul elevilor la realitățile zilelor noastre. Să se introducă chiar din clasa I un sistem de scriere care să răspundă cerințelor vieții. Cel mai firesc lucru este ca elevii să învețe de la început o scriere curgătoare, nefragmentată, formată dintr-un fir de grosime uniformă; o scriere ritmică, bazată pe mișcarea antebrațului, care să nu solicite mișcări anevoioase și obositoare ale degetelor și nici strîngerea acestora pe toc.
S-au făcut variate propuneri, dar toate sistemele de scriere propuse — inclusiv cele din articolele publicate anterior în „Gazeta Învățămîntului” — se apropie de sistemul Palmer. Personal propun folosirea sistemului de scriere Palmer pentru litere mici, literele mari urmînd să reprezinte o îmbinare între literele mari de tipar și caracterele scrierii Palmer, în așa fel încît să se obțină un maxim de usurință și de claritate.
Scrierea Palmer, care se execută ritmic, este formată din linii continue, de o grosime uniformă. Ea se bazează pe mișcări largi, neîntrerupte, ale mîinii (fără a cere stringerea degetelor și apăsarea condeiului în timpul scrierii), ca și pe balansul antebrațului. Scrierea fiecărui cuvînt este legată de la început pînă la sfîrșit, fără să se ridice penița de pe hîrtie pînă cînd se termină scrierea cuvîntului în întregime; abia după aceea se pun semnele diacritice și semnele de punctuație.
Mișcările acestei scrieri sînt urcătoare, coborîtoare, șerpuitoare, rotunde și spiralice. Deprinderea ei se bazează pe exerciții preliminare asupra acestor caractere. Astfel, se fac exerciții de mișcări urcătoare-coborîtoare, rotunjite jos, pentru literele i, î, u și t, exerciții de mișcări șerpuitoare pentru literele X și R, exerciții combinate pentru literele n și m etc. Aceste exerciții preliminare imprimă un anumit ritm în mișcarea miinii. Pe măsură ce elevii învață scrierea literelor mici se alcătuiesc cuvinte, care și ele continuă să dezvolte simțul (chiar necesitatea) ritmului.
Desigur, înlocuirea sistemului de scriere nu este un lucru prea ușor, pentru că s-a format o anumită rutină. Cadrele didactice și-au format o scriere mai mult sau mai puțin apropiată de tiparele folosite pînă acum și trebuie să-și restructureze la rîndu-le scrisul, cel puțin cînd scriu pe tablă sau pe caietele elevilor (cu prilejul corecturilor). Consider însă că, introducînd acest sistem de scriere în școală, se va obține o ameliorare a scrisului elevilor, creîndu-se posibilitatea ca aceștia să-și adapteze cu ușurință scrisul cerințelor actuale.
Considerăm că punctele de vedere exprimate în cadrul acestei pagini înfățișează în esență opiniile existente în momentul de față în rîndul cadrelor didactice cu privire la predarea scrisului. Sîntem convinși că analiza lor judicioasă, științifică, va fi utilă pentru determinarea modalităților prin care să le putem forma elevilor, începînd cu prima clasă, o scriere ușor de însușit, estetică, rapidă.
Articol apărut în Gazeta Învățămîntului, 14 mai 1965 [AD].