Culinaria: secolul XIX (1801—1900)

Index · Secolele XVII—XVIII · Secolul XIX · 1901—1947 · 1947—1989 · 1989—prezent · Referință · Altele

Cuprins

# 200 rețete cercate de bucate, prăjiturĭ și alte trebĭ gospodăreștĭ (1841)

Reproduceri după pagina de titlu a primei ediții și nota de pe verso, în cartea de bucate a lui M. Sevastos (1939).

[Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi], 200 rețete cercate de bucate, prăjiturĭ și alte trebĭ gospodăreștĭ, Cantora Foieĭ Săteștĭ, Iașiĭ, 1841.

Alte ediții

[Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi], 200 rețete cercate de bucate, prăjiturĭ și alte trebĭ gospodăreștĭ, Cantora Foieĭ Săteștĭ, Iașiĭ, 1842.

Răsfoiește la Wikimedia, citește Ediția llll.

[Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi], 200 rețete cercate de bucate, prăjiturĭ și alte trebĭ gospodăreștĭ, Tipografia Institutuluĭ Albineĭ, Iașiĭ, 1846.

Răsfoiește la BCU Iași.

Ediții moderne

Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, 200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești, Editura Dacia, Cluj, 1973.

Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Mihai Ioan Kogălniceanu (prefață), 200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești, Editura GastroArt, București, 2019.

Note bio-bibliografice

Prima ediție (1841) conține următorul mesaj pe verso-ul paginii de titlu:

Editoriĭ depuind cerutele ecsemplare în bibliotecile naționale, vor prigoni cu toată asprimea legilor pe orĭ care vor tipări această interesantă Scriere. Toate ecsemplarele vor fi înpodobite cu următoarele semne precum urmează.

K. N. — M. K.

Este singura ediție care include acest prim indiciu asupra identității autorilor. O trimitere mai clară face Kogălniceanu în volumul Illusiĭ perdute, apărut în același an:

Illusiile mele litterare aŭ ținut maĭ mult; când venĭam de la universitate, capul îmĭ era plin de planurĭ unele maĭ bune de cât altele; vroĭam prin litteratură să prefac năravurile, să întroduc în patria mea o nouă vieață, noue principiĭ. În nebuna mea presumție, ce se putea ĭerta numaĭ ideilor copilăreștĭ ce aveam atunce, mă socotĭam c’oĭ ajunge odată a fi un Prometeŭ. Dar aceste planurĭ le făceam la 1 Mart 1838, și la 1 Mart 1841, ele toate se închĭa în publicarea unuĭ Călindariŭ mare de părete, pe anul 1841, tipărit cu Patent Hagar-teasc de fer. Vremea este prea scurtă ca să vă povestesc cum din Prometeŭ m’am prefăcut în Matieŭ Landsberg, saŭ cum am zice în Călindărar de Buda. Atâta vă voiŭ maĭ zice că acum de curând am maĭ publicat — împreună cu D. K. N. un alt Prometeŭ manqué ca și mine — o carte care răsturnând toate puterile așezate, călcând în picĭoare toate pravilile priĭmite de adunare și de obiceiul pămîntuluĭ, are să facă o revoluție strașnică în toată Moldova — întru chipul de a face friganele și găluște; vreŭ să vorbesc de o collecție de 200 de rețete de felurĭ de bucate *), care are să ne facă cea maĭ mare reputație — între bucătărițe, și viitorimea recunoscătoare ne va da negreșit frumosul nume de: întroducătorĭ arteĭ culinare în Moldova. Sîntem mulțumițĭ și cu atâta. Acum pregătesc o tractație asupra filosofieĭ broaștelor Bahluiuluĭ. După aceste putețĭ vede că mă îndeletnicesc cu scrierĭ vrednice de veacul luminat în care avem norocire să viețuim.

*) Această Carte este tipărită cu cheltueala uneĭ Societățĭ de iubitorĭ a înaintirĭi și străluciriĭ neamuluĭ Romanesc.

Mihail Kogălniceanu, Illusiĭ perdute, Cantora Foĭeĭ Săteștĭ, Iașiĭ, 1864. [Digibuc]

A treia ediție (1846) începe cu următoarea Înștiințare:

Doă edițiĭ câte de o mie ecsemplare Rețetile cercate, s’aŭ petrecut în maĭ puțin de un an. Lipsa acesteĭ cărțĭ atât de neapărată pentru fiește cine simțindusă, iată se publică a 3 ediție, în care s’aŭ îndreptat toate greșalele câte scăpaseră la cele din tâĭ doă edițiĭ.

# Rețete cercate în număr de 500 (1846)

Rețete cercate în număr de 500 din bucătăria cea mare a lui Robert, întâiul bucătar a Curții Franției, potrivit pentru toate stările, Post. Manolachi Drăghici, Tipografia Institutul Albineĭ, Iașiĭ, 1846. BAR II 265059.

Ediții moderne

Rețete cercate în număr de 500 din bucătăria cea mare a lui Robert, Editura Opera Magna, 2005.

Note bio-bibliografice

Postelnicul Manolachi Drăghici, istoric, ultimul cronicar al Moldovei.

Cartea de bucate a fost tradusă din franceză după P.C. Robert, La grande cuisine simplifiée, art de la cuisine nouvelle, mise a la portée de toutes les fortunes, suivie de la charcuterie, de la patisserie, de l'office, des conserves de légumes, et précedée d'un dictionnaire du cuisinier, avec 52 gravures. Par Robert, ex-officier de bouche des ministres de l'interieur et de la marine, de l'ambassadeur d'Angleterre, etc., Audot, Paris, 1845 [Google Books].

# Carte de bucate (Maurer, 1849)

Carte de bucate. Coprinde 190 rățete de bucate, prăjiturĭ, creme, spume, jalatine, îngețate, și cum se păstrează lucrurĭ pentru iarnă. Toate alese și încercate de o prietină a tutulor femeilor celor casnice. Bucureștĭ, Tipărit în Tipografia luĭ Iosef Copainig, 1849.

[Autoarea se semnează M.M. în prefața datată Bucureștĭ 1849. Maiŭ 1.]

Alte ediții

Sursă imagine: BCU Cluj.

[Maria Maurer], Carte de bucate coprind̦ând 190 rețete de bucate, prăjiturĭ, creme, spume, jalatine, îngețate, și cum se păstrează lucrurĭ pentru iarnă, toate alese și încercate de o prietină a tutulor femeilor celor casnice., A cincea ediție, Librăria G. Joanid et. A. Spirescu, Bucuresci, 1870. [Numele autoarei apare în prefață.]

Citește aici.

Ediții moderne

Maria Maurer, Simona Lazăr (ed.), Carte de bucate, Editura Jurnalul, București, 2006.

Maria Maurer, Simona Lazăr (ed.), Carte de bucate, Editura GastroArt, București, 2019.

Note bibliografice

Bibliografiile sunt incoerente cu privire la anii edițiilor.

Dimitrie Iarcu întocmește Bibliografia Chronologică Română sau Catalogu generalu de cărțile române imprimate de la adoptarea imprimeriri, apărută în două ediții: prima în 1865 [Österreichische Nationalbibliothek], și a doua în 1873 [Wikimedia]. Numerele romane reprezintă I) originale II) traducțiuni III) repetate, adică de la a 2-a edițiune în sus IV) Differite broșuri.

Anul Iarcu I (1865) Iarcu II (1873)
1849 III. Carte de bucate (190 reçete) din țéra Română, ed. 3, 10 p. 90 uă amică, (M. Mauger) [sic], Buc. Copaĭn. III. Carte de bucate din țérra Română (190 recete) ed. 3, (1851, 1863) 12 p. 90 (Maria Maurer)
1851 IV. Carte de bucate (190 recete) alese și înserată de o amică a tutorŭ femeilorŭ celorŭ casnice (1846), Bucurescĭ.
III. Carte de bucate (190 recepte), allese și încercate de uă priet. a fem. casnice (1849, 63)*
I. Carte de bucate (190 recete) alese și încercato de uă amică a tuturor femeilor casnice (1846, 49, 63), Bucuresci.
1863 III. Carte de bucate (190 feluri) edit. 4, 12⁰ p. 80 (1849, 51) edit. G. Ioanid III. Carte de bucate (190 feluri) ed. 4, 12 p. 80 (1849, 51), ed. G. Ioanid

* apare în supliment, adică lista de cărți găsite în timpul tipăririi catalogului (p. 112)

Anul 1846 este o posibilă interpretare eronată a frazei Această carte [...] fu întocmită de mine acum doĭ anĭ din prefața autoarei, datată 1849, Maiŭ 1 în varianta Copainig și 1849, Ianuariŭ 1 în varianta Ioanid & Spirescu.

Ambele ediții includ, într-o secțiune de sugestii pentru întocmirea unei mici biblioteci personale (la p. 118, respectiv p. XX), următoarea notă:

Carte de bucate (1849, 51, 63, 65) … (ed. Iónin, Iónid, Rusu)

Se pare că pe lângă edițiile cărții Mariei Maurer e inclusă în enumerare și cartea de bucate a lui Christ Iónin (1865). Includerea editorului Rusu rămâne, deocamdată, neelucidată.

În Bibliografia Românească Modernă, pe lângă referințele la Iarcu (p. 61 și p. 100 din a doua ediție), sunt incluse descrieri mai detaliate ale unor exemplare fizice:

BRM: 35381. ~ Carte de bucate. Coprinde 190 rățete de bucate, prăjituri, creme, spume, jalatine, înghețate și cum se păstrează lucruri pentru iarnă. Toate alese și încercate de O Prietină a tutulor femeilor celor casnice [Maria Maurer]. Ed. II. Tipărită cu cheltuiala D. G. Ioanid. București (Tipărită în Tipografia lui Iosef Copainig), 1849. (20,5 x 13). 90 p. 3 sfanțihi. (II 119601) Cu alfabet de tranziție. Autorul, în prefață. Ed. I a apărut în 1847.

BRM: 35384. ~ Carte de bucate. Coprinde 190 rățete de bucate, prăjituri, creme, spume, jalatine, îng[h]ețate, și cum se păstrésă lucruri de iarnă, toate alese și încercate de O prietenă a tuturor femeilor celor casnice [Maria Maurer]. Ed. V. Bucuresci, Librariu Editoriu G. Ioanid & A. Spirescu (Tip. Națională, Antreprenor C. N. Rădulescu), 1870. (18,5 x 12,5). 80 p. (I 120212) Textul cu alfabet de tranziție; p. de titlu cu caractere latine. Autorul, în prefață. Tipografia, pe v. p. de titlu.

Mențiunea Ed. I a apărut în 1847 reflectă o aritmetică similară cu cea a lui Iarcu pentru anul apariției unei ipotetice prime ediții, bazat pe prefața autoarei.

Din ceea ce pare prima ediție există cel puțin un exemplar fizic din 1949, BAR găzduiește ediția a II-a, iar Simona Lazăr notează existența unei ediții a III-a din 1949: confirmarea că ediția III a apărut în 1849 (conform descrierii lui Dimitrie Iarcu) am avut-o consultând cartea respectivă în colecția privată a lui Ion Rogojanu. Exemplare din ediția a V-a din 1870 găsim atât la BCU Cluj (cod de bare RBCFG202100698) cât și la BAR (BAR I 120212).

Mai rămâne de plasat temporal ediția a IV-a. Pentru anul 1851, mai avem un reper în Catalogu de carti romanesci alu libreriei S. Filtsch in Sibiiu (Piatia mica Nr. 424), publicat în Amiculu Poporului (1864), care include:

Carte de bucate, care cuprinde 190 recepte, alese si încercate de o prietena a tuturor femeilor celor casnice, 1851.

Tot din 1851 pare și un exemplar vândut de Anticariat Unu, deși nefiind vorba de coperta originală ci de o compoziție digitală, nu ne putem baza pe autenticitatea informațiilor.

Foaia de titlu a ediției a V-a folosește alfabetul latin, iar conținutul propriu-zis este tipărit cu alfabet de tranziție (unul mai apropiat de cel latin decât în primele ediții), fapt atipic pentru România anului 1870. Este probabilă reutilizarea zațului unei ediții precedente, sau o reambalare a unui stoc de coli tipărite cu ani în urmă.

# Recepte despre varie (deschilinite) bucate cari ori si cine le pote face

Petru Lupulov (trad.), Recepte despre varie (deschilinite) bucate, cari orì si cine le pote face, Temișoara, 1957.

Citește pe llll.

Note bio-bibliografice

Vezi: Radu Ardelean, Rețetarul culinar al lui Petru Lupulov din 1857 în Analele Banatului, S.N., Arheologie–Istorie, XV, 2007.

# Bucătăria română (1865)

Christ Iónnin, Bucătăria română. Carte coprind̦ĕtóre de maĭ multe rețete de bucate și bufet., Bucurescĭ, Typographia Stephan Rassidescu, 1865.

Ediții moderne

Christ Iónnin, Simona Lazăr (ed.), Bucătăria română. Carte coprinzătoare de mai multe rețete de bucate și buffet., Ediția a III-a revizuită și adăugită, Editura GastroArt, București, 2019.

Note bio-bibliografice

Christ Ionnin (Ioannin, Ioanin) a fost librar și editor, calitate în care, alături de Josef Romanow, îngrijește seria „Museulu Literariu”. Lipsa mențiunilor (de altfel, numeroase) după anul 1865 în BRM indică un posibil an al morții.

Un anume Christ. Ioanin, profesor apare în Tribuna din Sibiu, nr. 157 din 17/29 iulie 1893 (Adresa de felicitare ce s’a primit la biuroul comitetului național a mai fost iscălită și de următorii domni din București).

# Buna menageră, carte de bucate practică (1871)

Ecaterina Steriady (Colonelu), Buna menajeră, Typographia Otto Bielig, Galați, 1871.

Un exemplar există la BAR cu codul de identificare II 409499. Vezi și: Anticariat Unu (arhivat).

Alte ediții

Ecaterina Steriad (Colonel), Buna menageră. Carte de bucate practică, Edițiunea II-a corectată, adăugită și ilustrată cu 50 figuri, Editura Librăriei Socecu & Co., Bucuresci, 1874.

BRM: 65204. ~ Idem. Ed. II. Corectată, adăugită și ilustrată cu 50 figuri. Bucuresci, Editura Librăriei Socecu & C-ie. 1874. (22,5 x 15). 11, 310, IX p. cu il. (II 709940)

Ecaterina Colonel Steriad (născută Malaxa), Buna menageră. Carte de bucate practică., Edițiunea III-a, Corectată, adăugată și ilustrată cu 20 figurĭ, Tipografia I. G. Nebuneli, Galațĭ, 1883.

Răsfoiește pe Scribd.

BRM: ~ *Idem. Ed. III. corectată, adăogată și ilustrată cu 20 figuri. Galați (Tip. Nebunnelli), 1883. 8º. 336 p. 5 lei. (BR, 4, 5, 6 (1882, 1883, 1884), p. 25)

Ecaterina Colonel Steriad, Edițiune nouă, revăzută, înavuțită și ilustrată cu mai multe figuri, Editura Librăriei Leon Alcalay, București, 1907.

Ecaterina Colonel Steriad, Ediție nouă, revăzută complect, de L. N., și ilustrată cu mai multe figuri, Editura Librăriei Alcalay & Comp., București, 1914.

BRM: 65206. ~ Idem. Ediție nouă revăzută complect de L. N. și ilustrată cu mai multe figuri. București, Editura Librăriei Alcalay & Comp. (Tip. Profesională Dim. C. Ionescu), 1914. (24 x 17,5). VIII, 348 p. cu il. (II 36637)

Pe copertă titlul: Buna menajera. Carte de bucate practică conținînd Bucătăria Română, Franceză, Germană. Tot felul de prăjituri, dulcețuri, înghețate precum și bucătăria vegetariană.

65207. ~ Idem. Ediție nouă revăzută complect de L. N. și ilustrată cu mai multe figuri. București, Editura Librăriei Alcalay & Comp. (Inst. de Arte Grafice Eminescu), 1918. (23,5 x 16). VIII, 347 p. cu il. 6 lei. (II 108464)

Ecaterina Colonel Steriad, Ediție nouă, revăzută complet de L. N., Editura Librăriei „Universala”, Alcalay & Co., București, 1926. [Anul apare pe cotor.]

Note bio-bibliografice

Pe urmele Ecaterinei Malaxa

Nu am identificat sursa anilor „rotunzi” 1850–1900 pe care BRM îi propune pentru Ecaterina Steriadi. Însă în 1871 autoarea mărturisește că și-a consumat o serie din anii vieții sale în calea plăcută dar spinoasă a vieței casnice și dorește să depue astăzi în mânele voastre, în mânele junei generațiuni, fructul experienței și al ocupațiunilor sale de menagiu, ceea ce face anul 1850 implauzibil ca an al nașterii.

De altfel, în ziarul Budapesti Hírlap din 2 august 1859, o găsim la rubrica Megérkeztek jul. 31. („sosiri 31 iulie”) la hotelul Europa pe Steriady Kat. ezredes neje Galatz., și anume „Kat(alin) Steriady, soția colonelului, Galatz” [AD]. În Pesth-Ofner Localblatt und Landbote din ziua următoare, la rubrica Angekommene fremde la același hotel pe Frau Kath. Steriady Chadrannu, Oberstens-Gattin v. Galatz [ANNO]. Nu știm dacă acest nume Chadrannu este o eroare de culegere, sau un interesant detaliu biografic al Ecaterinei. (În luna iunie a aceluiași an, la Viena nu apărea cu acest al doilea nume [ANNO].)

Mențiunea (născută Malaxa) se găsește pe foaia de titlu a ediției a III-a. Acest detaliu biografic a fost omis din Bibliografia Română a lui Al. Degenmann și, în lipsa unui exemplar fizic în fondul bibliotecilor, din BRM. Detaliul apare, în schimb, într-o notă bibliografică din Contemporanul, 1 aprilie 1883 [BCU Cluj]:

Buna menageră. Carte de bucate practică de Ecaterina Colonel-Steriad (născută Malaxa) Edițiunea a III, cu 20 de figurĭ. Galațĭ. Tipografia I. G. Nebunelli 1883, prețul 5 leĭ.

În Aperçu sur la généalogie de la famille Malaxa, apărut în Archiva Moldaviae nr. 6/2014 [PDF], Mihai Sorin Rădulescu include o notă de subsol din iunie 1857 care surprinde faptul că Panait Malaxa și colonelul Nicolae Steriadi [navy.ro] erau cumnați:

¹) M. Foti, peu de temps après, a été puni de son indiscrétion; il a été destitué de ses fonctions et remplacé par M. Malacsa, Grec et qui n’a pas encore obtenu l’indigénat. Son titre aux faveurs du caïmacam c’est d’être beau-frère du colonel Steriadi, autre Grec, qui vient d’être nommé commandant militaire d’Ismaïl, la clef du Danube et de la flottille moldave.

Ghenadie Petrescu, Dimitrie A. Sturdza, Dimitrie C. Sturdza, Acte și documente referitoare la istoria renascerei Romaniei, vol. IV, p. 808, nota 1 [Google Books].

Acest detaliu demarchează o poziție credibilă pentru o „Ecaterina Steriadi născută Malaxa” în genealogia celor două familii: pe de o parte, ca soră a lui Panait Malaxa, avîndu-i ca părinți pe Mihail (Mihalache) și Andreiana Malaxa (născută Voinescu); pe de altă parte, ca soție a colonelului Nicolae Steriadi.

În altă secțiune articolului, M. S. Rădulescu confirmă existența surorii Ecaterina, fără însă a face o legătură explicită cu colonelul Steriadi:

Mihalache et Andreiana Malaxa ont eu aussi une fille, leur seule fille, du nom d’Ecaterina, mariée au «comis» Iancu Vasiliu.

Comisul Iancu Vasiliu, acest (prim?) soț al Ecaterinei Malaxa murise, conform inscripției mortuare, la vârsta de 35 de ani.

Colonelul Nicolae Steriade, fotografie din colecția Muzeului Național al Marinei Române.

Cât despre colonelul Steriadi, Szegedi Híradó relatează că ar fi fost ucis de șase gloanțe în 1866, la vârsta de aproape 70 de ani, încercând să aplaneze o revoltă a grănicerilor:

* Dunai ejedelemségek. Mint egy távirati tudósítás jelenti, Oláhországban a határőrök ismét föllázadtak, Brailában a mintegy 1500 emberből álló negyedik határőrzászlóalj megtagadta az engedelmességet parancsnokának. A közel 70 éves Steriadi ezredes hivatott elő, ki minden erejéből igyekezett a legénységet engedelmességre birni, ami nem sikerülvén, az ezredes fölszólította a lázítókat a fegyverletételére. Erre ketten előléptek s kijelentették, hogy a zászlóalj csak Cousa fejedelemnek vagy az orosz kormánynak adja ki fegyverét. Ekkor az ezredes célszerűnek vélte halálos büntetéssel fenyegetni a két izgatót, de alig mondá ki a végzetes szót, hat golyó által leteríttetve rogyott le halva. A lázadók erre magukkal vivén fegyvereiket s töltéseiket, a közel erdőbe vették magukat, s úgy látszik, el vannak rá szánva, hogy minden támadás ellen védelmezik magukat. — I. Károly fejedelem 60,000 román élén ment el Kalafatba, megakadályozni Omer basának a Dunafejedelemségekbe benyomulását, ki 80,000 török katonával áll a Duna mellett, fölkészülve a bevonulásra. A fejedelem távozása előtt kiáltványt bocsátott ki, melyben azt mondja, hogy ismeri a veszély nagyságát, amelylyel szembe megy, de kész életét a fejedelemségekért feláldozni. A román csapatok állapotáról nem lehet jót hallani.

Szegedi Híradó, 21 iunie 1866 [AD].

Primul Ministru Lascăr Catargiu dezminte știrea morții prefectului [porturilor Dunării] Steriadi:

Domnule Prefectŭ. Aflu că râŭ voitoriĭ Țăreĭ respăndescŭ felurite știrĭ despre intrarea turcilor în țarâ și moartea Prefectuluĭ Steriadi, acestea fiind cu totul ne adevărate, se desmințesc asemenea știrĭ. D. Steriadi aŭ avut un mic conflict cu grăniceriĭ, dar după științăle primite, D-luĭ se află bine, și vinovatul dat pe mâna justițieĭ.

Ministru, L. Catargiu

Progresul, 31 mai (12 iunie) 1866 [BCU Iași].

Panait Botez, tatăl lui Eugeniu Botez (cunoscut sub numele literar Jean Bart), suprinde evenimentul în Memoriile sale (rămase sub formă de manuscris):

Vestea sosirii în țară a unui domn străin a avut un ecou nefavorabil în țară, iar în rândurile armatei s-au semnalat acțiuni concrete de împotrivire. Astfel, grănicerii de pe Dunăre se revoltă nesupunându-se ordinului de a merge în lagărul de pe Sabar, unde fusese convocată aproape toată armata română. Sub comanda caporalului Marin Bălțatu, grănicerii ridică tabără în satul Viziru lângă Brăila. Revolta de aici “izbucnită din simpatie pentru Cuza", se putea extinde și la alte corpuri de armată. Ministerul de Război grăbește înăbușirea ei. Prin ordin telegrafic, batalionul II din regimentul 5 de linie este trimis ca, împreună cu regimentul 6 de linie aflat la Brăila, să dezarmeze pe grănicerii răsculați. Din batalionul comandat de maiorul Coslinschi făcea parte și Panait Botez, care surprinde realist mobilul mișcării grănicerilor de pe Dunăre: „Colonelul Steriade care fusese inspectorul lor [al grănicerilor] mai înainte, — atunci era prefectul Brăilei — însoțit de un căpitan, Urziceanu, cu 20 de călărași și de un alt căpitan, se duse la Viziru spre a-i sfătui să se supuie ordinilor date. Ducându-se în lagăr, ei luară pe colonelul și pe cei doi căpitani și îi închise întro groapă de pâine săpată în pământ, sfătuindu-se între dânșii ce să facă cu ei. Unii propuse să le dea foc cu paie în groapă ca să ardă de vii, zicând că dânșii au detronat pe Cuza Vodă, care le-a dat pământ de hrană, că el este peste Dunăre de unde îi privește”.

Prin tratativele duse cu răsculații prin intermediul a 8 bătrâni din satul Viziru care susțin în fața armatei, dar și în fața grănicerilor, că „cruce cu cruce nu poate să se bată”, ostaticii sunt eliberați și grănicerii depun armele în urma promisiunii date de armată că vor fi lăsați să plece unde vor, ceea ce bineînțeles nu s-a întâmplat. În ziua când grănicerii arestați sunt predați de către armată la Brăila pentru a fi judecați sosește vestea venirii în țară a prințului Carol.

La desfășurarea tratativelor, Panait Botez a făcut totul — atât cât îi îngăduia gradul de sublocotenent — ca armata să nu deschidă focul asupra răsculaților. Și într-adevăr nu s-a semnalat nici o victimă.

Constantin Mohanu, Jean Bart (Eugeniu Botez). Viața și opera, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2001, pp. 16. [Digibuc]

Subiectul este analizat mai pe larg în cartea:

V. Mihordea, Răscoala grănicerilor de la 1866, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1958.

Dovadă că a supraviețuit conflictelor din 1866, Steriadi, Colonel, v. Galacz apare pe lista de oaspeți la Hotel National din Leopoldstadt în august 1869 [ANNO].

Memoriile lui Grigore Lăcusteanu (1813–1883) evocă stilul de viață al maiorului Steriadis, al consoartei sale, și al prietenilor lor, în jurul anului 1849:

Brăila

Precum mai sus am arătat fazele nefaste și nemulțumirile prin care am trecut, asemenea nu voi trece sub tăcere viața care am petrecut în Brăila în timp de un an și jumătate.

In primăvara anului 1849 mi-am adus familia în Brăila unde, prin egala fraternitate și fără distincție care arătam străinilor și orășenilor și mai vârtos lăudabila primire a Mariței mele care o făcea, atrăsesem dragostea tuturor, încât gândea cinevaș că sântem și aceeaș familie.

Adesea făceam ziua noapte și noaptea zi cu petrecerile, ne culcam ziua ca să ne sculăm seara și reîncepeam petrecerile. Era destul trei, patru dame să roage pe Marița seara la grădină că ar avea dorința să joace și serata dansantă improvizată era gata.

Uneori, pe câte o seară senină și frumoasă, ne plimbam pe Dunăre cu șalupa canonieră și o altă șalupă cu muzica într’însa ne urma. Salutam portul cu trei salve de tunuri și peste o sută de bastimente făcea să urle Dunărea de bubuitul tunurilor, astfel că în tot timpul preumblărei nu încetau tunurile până nu ne întorceam la port.

Alteori ne îmbarcam în vaporul (care făcea numai trajeul dintre Galați și Brăila) cu toți ofițerii ștabului și mai multe dame cu bărbații lor și muzica polcului, ne duceau la Galați la amicii mei maior Steriadis și maior Duca ¹) care erau tot așa de veseli, atât dânșii cât și consoartele dumnealor. Acolo ajunși, în mai puțin de două ore balul era format. Dela bal ne îmbarcam cu toți moldovenii și veneam la noi acasă. Ajunși la noi, ne culcam, ca sculându-ne să reîncepem noi petreceri.

Predecesorii și urmașii mei nu au gustat această mulțumire.

In sfârșit eram iubiți de toți, și eu și Marița mea… Souvenir passé qui ne peut plus revenir, pourquoi en te perdant n’ai-je pas perdu tout souvenir?

¹) Ioan Duca, ofițer în armata moldovenească pe care o părăsește cu gradul de colonel. Comandant în 1859, al regimentului moldovenesc chemat în Muntenia spre a alcătui garnizoana Bucureștilor. Deputat, ministru de război în cabinetul Dimitrie Brătianu în 1868-69. General de rezervă în același an (1816–1890).

Amintirile Colonelului Grigore Lăcusteanu (VI) în Revista Fundațiilor Regale nr. 6 din 1934 [BCU Iași]. Memoriile apar sub formă integrală în 2015 la Polirom.

Familia Steriadi de la București

Casa militară și civilă a Regelui Carol I. Alex. Steriadi, Directorul Palatului, este pe rîndul de sus, al patrulea de la stînga la dreapta. Arhivele Naționale, BU-F-01073-1-08795.

Mai mulți autori îl plasează pe colonelul Steriadi, soțul Ecaterinei, ca administrator al domeniilor regale. Acest rol îi revine, în realitate, lui Alexandru Steriadi, tatăl pictorului Jean Alexandru Steriadi:

Moartea lui Al. Steriadi. Din București ni se anunță trista știre despre încetarea din viață a lui Al. Steriadi, directorul reședințelor regale. Bătrânul Steriade este tatăl talentatului pictor Ion Al. Steriadi a cărui expoziție de tablouri a avut în ultimul timp la Ateneu un admirabil succes.

Tribuna, nr. 18 din 5 feb. 1907 [AD].

O serie de documente intrate în posesia Bibliotecii Academiei Române în anul 1915 trasează o vagă structură a familiei acestuia:

Data Descrierea
1836, Iunie 26 Scrisoarea lui Barbu Bolintineanu cătră Costache Steriade stolanacialnic secsii al 3-lea dela marea Dvornicie, la București.
1854, Iunie 26 Urziceni. Scrisoarea lui F. Șimkevici cătră Constantin Alecsandrovici Steriadi la București. Rus.
1858, Iunie 2 Scrisoarea Elenii Steriade cătră frații ei Gogu și Nicu.
1858, Aug. 9 Pornic. - Scrisoarea lui N. C. Steriade cătră Nicolache.
1859, Ian. 2 Scrisoarea lui Alexandru Const. Steriade cătră părinții lui. Franc.
1859, Noem. 21 Scrisoarea lui Steriade cătră fiii sei, frații Steriadi, la Paris, la d. Ubicini.
(1860), Octom. 16 București. Scrisoarea d-nei M. Steriadi cătră fiul ei Niculai.
1862, Maiu 3 Paris. Scrisoarea lui George Steriade cătră tatăl său.
1862, Octom. 16/28 Scrisoarea lui Nic. Steriade cătră tatăl său.
1868, Iulie 6/19 Interlaken. Scrisoarea Lilii Theodori cătră mamă sa.
1868, Iulie 8 Interlaken. Scrisoarea D-rului Theodori.

Extrase din Biblioteca Academiei Române, Creșterea colecțiunilor nr. XXVII, iulie-decembrie 1915 [Google Books].

Bazat strict pe descrierea scrisorilor, fără să fi citit încă conținutul acestora, putem schița o primă genealogie provizorie: Constantin (Costache) Steriadi, fiul lui Alecsandru, este căsătorit cu Maria Steriadi, cu care are copiii Nicolae, George (Gogu), Elena dr. Theodory (m. 1918), Alexandru (1849–1907) și Ioan [Monitorul Oficial al României, 50, nr. 251 din 11 februarie 1882, via Digibuc].

Maria Steriadi apare ca fiică a clucerului Diamandy Cărpenișanu:

Descendenții actuali ai familiei se coboară din: Clucerul Diamandy Cărpenișanu, în secolul nostru; care mai avea frați pe Postelnicul Vasile și pe Isaiia, călugărit și arhimandrit la monastirea Găiseniĭ.

Copiii clucerului Diamandy au fost trei fii și patru fete: Iancu, praporcic ✝, Iancu ✝ tânăr printr’un accident, Iancu III, Maria Steriadi, Maria Van Saanen, Ana și Teodora.

Octav-George Lecca, Familiile Boereștĭ Române. Istoric și genealogie (dupe isvoare autentice), Institutul de Arte Grafice și Editura „Minerva”, București, 1899. [Internet Archive]

În primul volum al seriei Familiile boierești din Moldova și Țara Românească (Editura Simetria, 2004), Mihai Dim. Sturdza enumeră, cu mai multe detalii biografice, descendenții clucerului Diamandi Cărpenișanu. Despre Maria Steriadi (n. 1814 Târgoviște — m. 7 martie 1874, București) notează că s-a căsătorit în 1852 la București cu Constantin Steriadi (m. 1867, București), stolnic din Moldova, Ministru de Finanțe [pp. 250].

Un bust din marmură, descris de criticii de artă ca fiind al lui Costache Steriadi, i-a adus sculptorului Karl Storck, în ciuda aprecierii juriului, o simplă mențiune la a doua Espozițiune a artiștilorŭ în viață din 1868, din cauză că primise deja o medalie anul precedent (nu este clar dacă pentru aceeași lucrare). Datat cu perioada 1867–1868, bustul s-a realizat în ultimul an al vieții lui Steriadi, sau imediat după moartea sa.

Bustul lui Costache Steriade, fotografie în Barbu Brezianu, Karl Storck, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955.

Gheorghe Bezviconi consemnează o serie de inscripții mortuare din Cimitirul Bellu pentru Alexandru Steriadi și fiul Jean Alexandru, și în altă figură a cimitirului un Nicolae Steriadi, director al RMS:

Steriadi, Alexandru, 1849–1907, colonel (18-39)
〃, Jean Al., 1880–1956, pictor (18-39)
〃, Nicolae, m. 1915, director RMS (37-19)

G. Bezviconi, Necropola Capitalei, București, 1972 [Digibuc].

În volumul al V-lea al seriei Familiile boierești din Moldova și Țara Românească, Mihai Dim. Sturdza notează despre Smaranda Cherchez, fiica lui Cosntantin Cerchez și a Elisabetei Gănescu, descendentă a familiei Cerchez din Muntenia:

Smaranda, n. Buc. 1851, ✝ id. 1871, ⦿ Bellu ⚭ Buc. 10.X.1868 Nicolae Steriade, n. Buc. 1842, ✝ id. 1.XII.1895, ⦿ Bellu.

Mihai Dim. Sturdza, Familiile boierești din Moldova și Țara Românească, vol. V (Ceaur–Cuza), Corint Books, București, 2018, pp. 70. Arborele genealogic are notat în colțul dreapta-jos Emanoil Hagi Moscu, completări Mihai-Alin Pavel.

Cu toate că anul morții Smarandei Steriade este consemnat ca 1871 în arborele genealogic (și reluat în eseul Politică și genealogie: Familia Cerchez din Țara Românească de Ștefan D. Pleșia la pp. 73 — sau viceversa), în Salzburger Zeitung din 13 iulie 1872 citim că Nicolae Steriadi, directorul general al vămilor Principatelor Române se întoarce la București cu trupul soției sale Smaranda, decedată la Tegernsee pe 10 iulie 1872:

Die Leiche der am 10. l. M. in Tegernsee dersterbenen Frau Smaranda Steriadi, Gemahlin des fürst. Rumän. Generaldirektors der Duanen, ist gestern auf dem Transporte nach Bukarest in Degleitung des Generaldirektors Nikolaus Steriadi hier durchpassirt.

Salzburger Zeitung, 13 iulie 1872, p.2 [ANNO].

Presupunem atunci că acel Nicolae Steriadi, director al RMS, identificat de Gh. Bezviconi ca fiind mort în 1915, este Nicolae N. Steriadi, avocat, care apare și în BRM cu teza sa de licență:

65210. ~ Divorțul în dreptul roman și român. Thesa pentru licență susținută la... 1891 de Nicolae N. Steriadi. Bucuresci (Tip. Modernă Gr. Luis), 1891. (23,5 x 16). 86 p. (Facultatea de Drept din Bucuresci) (II 393991)

Dacă este vorba despre fiul născut în cadrul căsniciei lui Nicolae și a Smarandei Steriadi, îi putem plasa anul nașterii în intervalul 1968–1872.

Sm. Steriadi (născută Cerkez), Arhivele Naționale, BU-F-01073-6-00062-40.

Dimitrie Bolintineanu și familia Steriadi

Conform lui G. Sion în prefața volumului Poesiĭ, vol. I (Editura Librărieĭ Socecŭ & Comp., Bucurescĭ, 1877 [Google Books]), Dimitrie Bolintieanu publică în 1870 în revista Dîmbovița unele notițe asupra poeteseĭ române Elena Steriade. Nu știm dacă este vorba despre fiica lui Costache (viitoarea d-nă Theodory) sau despre altă Elena, poate vreo soră sau mama lui Costache. La BCUB există parte din numerele revistei pe acel an (vol. 1-5), deci șansa să regăsim articolul. La Arhivele Naționale din Iași figurează o Elena Steriade decedată în 1866.

În interviul Cu pictorul Jean Steriadi despre sine și despre alții, publicat în Rampa nr. 3349 din 20 mai 1929 [AD], N. Constantinescu menționează că într’un volum de poezii de Bolintineanu (mai citește cineva pe acest mare uitat?) am descoperit o poezie închinată lui Steriadi, bunicul pictorului. Probabil se referă la poezia Epistolă. Unuĭ prietin.:

[…]

Să zice că ții lanțul politicei drăcești,
Ce pleacă de la mîna miniștrilor Rusești
La Consulul din Țară, ce îl transmite iară
Lui Mavru, de la care îl ieĭ și’l daĭ în țară,

Prin Zane, Steriade, Golescu, Bălăceanu,
Lui Polichroniade și lui Bolintineanu,
Ce-l daŭ lui Ionescu, și-acesta lui Rusett
Ce prin Boliac îl pune poporului pe piept.

[…]

Dimitrie Bolintineanu, Epistolă. Unuĭ prietin., în Poeziĭ, Vol. I, Editura Librărieĭ Școalelor Frații Șaraga, Iași, [1894] [Digibuc].

Bolintineanu mai scrie cel puțin încă două poezii care par adresate membrilor familiei Steriadi. Una dintre ele descrie tragica moarte a unei domnișoare Ecatherina Steriade la scurtă vreme de la naștere:

Când într’o tristă tómnă pe vale veți vedea
O rosă-ntârdiată, gîndiți la sórta mea,
Eu am perit din viață nainte d’altă rosă,
In aurora vieții, abia fiind eclosă
Când veți vedea lumina ce sórele resfrânge
Culcânduse, în aburi de aur și de sânge,
O radă ce în nópte lumină încă ea
Perdută, rătăcită, gândiți la sórta mea!
Eu am vědut pălindumi al meu buquet de flori
Când porțile umbróse se deschideaŭ la d̦ori,
Nu am trăit ca flórea, nu am trăit ca rad̦ă,
Un timp de și scurt, însă de sórtă regulat.
Eu nu am avut séră, nu am avut amiad̦ă
și viața mea se duce cum trece un-serutat.
Voi când vedeți în sînul frumósei diminețe
Rîd̦înd alba-auroră în dalbă tinerețe.
Când primăvara dulce ce-n lume a venit
Aruncă o flóre stinsă din sînu ’mbălsămit,
Vě aduceți aminte ca de o dulce rosă
Ce-’n dimineața vieții pe mórte se reposă
Și care lasă corpul în lume vestejit,
și sufletui se duce cu fumu-nbălsămit.
Al florilor la ceruri, al florilor d’o d̦i
Amará este mórtea așa jună-a muri!

Dimitrie Bolintineanu, Pe mormêntul Domnișórei Ecatherina Steriade, în Poesiĭ din tinerețe nepublicate încă, Typ. Naționale Antreprenor: C. N. Rădulescu, Bucurescĭ, 1869 [Digibuc].

Cealaltă poezie îi este adresată Elenei Theodory, fiica lui Costache:

Pe fața vóstră dulce de nea și de resurĭ
In care cerul miră suavele-i purpuri,
Virtutea, castitatea, și tîněra pudóre
Fac o ghirlandă dulce, ce pare ca un sóre,
Ce varsă rad̦e d’aur, p’al vieții dulce drum,
Și respândesce-’n viață, lumini, colori, prefum
Ferice de consortul și pruncii ce l’ast sóre
Curat, în castitate, amor sânt și pudóre,
Admiră, puritatea, ce nici o gelosie
Nu vine se umbréscă divinai-ambrosie.

Dimitrie Bolintineanu, La D-na Elena Theodori, în Poesiĭ din tinerețe nepublicate încă, Typ. Naționale Antreprenor: C. N. Rădulescu, Bucurescĭ, 1869, pp. 292 [Digibuc].

Alecu Steriadi și fiii săi și moșiile lor

Din scrisoarea lui F. Șimkevici, datată 26 iunie 1854, adresată lui Constantin Alecsandrovici Steriadi, am dedus numele tatălui lui Costache. Căminarul Alecu Steriadi apare într-o listă de boieri ale căror acte doveditoare au fost cercetate în anii 1833–1834:

D. Căminar Alecu Steriadis, cu pitac de la Domnul Sturza, care iarășĭ nu se găsește trecut in acele inpărtășite comisiĭ douě condicĭ, și este și tocmit (din greșeala scriitoruluĭ, precum se înțelege) la scrierea porecleĭ, dar are spre dovadă mărturia în scris a câțĭva boierĭ incredințătoare pentru neprihănirea acestui cin al sĕŭ.

Analele parlamentare ale României, Tomul IV, Partea II, Imprimeria Statului, Bucuresci, 1894, pp. 555 [Google Books]

În Arhondologia Moldovei, lucrare pe care Gheorghe Bezviconi a numit-o o întreagă arhivă de bârfeli și răfuieli cu toți acei care au avut nenorocul să nu placă autorului; totuși, în lipsa altor memorii din acea epocă, lucrarea constituie un izvor de prețioasă informație, mai cu seamă în ce privește contemporanii săi, Constantin Sion descrie, în stilul denigrator tipic lucrării, familia Steriade:

STEREA Greci, unul Alecu Sterea ce’șĭ d̦ice acum Steriade, au venit cu Mihai Vodă Suțu la 1819, terd̦i-baș domnesc, adecă croitoriŭ. Ducândusă Suțu cu volintiriĭ lui, croitorul acesta după liniștirea revoluțieĭ, s’au înturnat din Basarabia, și s’au apucat de meșteșugul său pe la 1826. Apucândusă visternicul Iordachi Rosnovanu, de d̦idirea palaturilor ce sunt acum a visterniculuĭ Neculai Rosnovanu, pe acesta l’au tocmit pristav asupra lucrărei aceea, după gătirea căreia, eșind aga Vasile Bosie, care era vatav, l’au pus pe el vatav de curte. Pe la 1829 surgunind ocârmuirea rusască, pe visternicul Rosnovanu și pe Mitropolitul Grigori, a țăreĭ romăneștĭ, în Rosia, la Teraspoli, unde d̦ăbăvind un an mai bine, grecul acesta, au ramas în curte, încă sub privigherea postelnicului Dumitrachi Danu, care era plenipotent a toată casa și averea Rosnovanului. Dar grecu, ca grec tot au ciupit mult, și în lipsa boerilor de acasă, el deschisesă partidă de cărți cu postelnicu Danu, cu vornicul Alexandri, cu spatariul Neculai Theodor, și alțiĭ; cu care legând prieteșug, au mijlocit prin aceia mai ales, că Alexandri era și deputat a Adunăreĭ Obșteștĭ și mădulariŭ comisieĭ, ce au fost rânduită spre cercetarea boeriilor făcute cu petace de Ioan Vodă, și l’au trecut în condica boeriilor cu rangul de căminariŭ, făcut de Ioan Vodă, fără să fi fost, ș’au ramas bun căminariŭ grecoteiŭ; pe la 1833 l’au dat Rosnovanu afară din vătăjie, dovedindu’l cu multe furăturĭ; un ficior a lui aŭ intrat în miliție, și s’aŭ făcut ofițeriŭ, altul Costachi, au căpătat rangul de stolnic de la domnul Mihai, o fată au luat’o aga Costachi Grigoraș, după ce s’aŭ despărțit de fata postelniculuĭ Baldovicĭ. Mai este un Mihalachi Sterea, grec venit pe la 1830, și lipindusă de vornicul Lascar Pașcanu, l’au făcut vechil la moșiile sale de la ținutul Eșiĭ, și l’aŭ făcut căminariŭ; că nicĭ un moldovan fără milă de locuitori și în tot feliu ai munci, n-aŭ găsit să’ĭ placă ca cațaonul acesta.

Paharnicul Constantin Sion, Arhondologia Moldovei. Amintiri și note contimporane, Tipografia Buciumului Român, Iași, 1892 [Digibuc].

Din această descriere a fiilor lui Alecu putem presupune (dacă nu concluziona) că ofițerul Nicolae Steriadi este fratele stolnicului Costache Steriadi.

Despre fiica lui Alecu Steriadi, căsătorită cu Costachi Grigoraș, nu am găsit deocamdată nicio altă informație concretă. Cu toate acestea la Iași, în ianuarie 1907, cu cîteva săptămîni înainte de moartea lui Alexandru Steriadi, fusese anunțată moartea mătușii sale:

Astăzi s’a făcut înmormintarea doamnei Steriade, mătușa doamnei general doctor Teodori și d-lui Al. Steriade, directorul reședințelor regale.

Iași, Opinia, nr. 39 din 17 ian. 1907 [AD].

De la Arhivele Naționale din Iași aflăm din Registrul stărei civile pentru morți că pe data de 1 ianuarie 1907 la 11.00 dimineața murise Smaranda Steriadi, de religie ortodoxă, fără profesie, văduvă în locuința sa din Despărțirea a treia, str. Română, Iași. Avem, deci, motive să credem că Smaranda era fiica lui Alecu Steriadi, sora lui Nicolae și Costache.

O altă prezență feminină este documentată de Radu Rosetti într-o notă de subsol la averea în bani a Cleopatrei Rosetti (1821—1864), unde apar numele Cleopatra și Neculai Steriade din Galați:

In 1854 împrumută lui Francisco Dilvechi 110.000 de lei, curs de Galați, pe o ipotecă asupra cinci magazii din Galați (Bul. Mold., 4 Martie 1854, p. 72); banii au fost restituiți în 1855 (Bul. Mold., 20 Ianuarie 1855).

In 1859 împrumută Cleopatrei Steriade 1700 de galbeni cu ipotecă asupra unui loc în Galați (Bul. Mold., 17 Octomvrie 1859, p. 55).

Tot în 1859 împrumută colonelului Neculai Steriade 1500 de galbeni cu ipotecă asupra «unui loc moșie cu binale din Galați, ulița Mihai Vodă» (Bul. Mold., 9 Aprilie 1859, p. 147).

Generalul R. Rosetti, Familia Rosetti. II. Celelalte ramuri, București, 1940, pp. 59 [BCUB]

Rămâne de explorat legătura acestei Cleopatra Steriade cu Alecu. Soră, soție, fiică — toate trei variantele sunt plauzibile.

În articolul Contribuții la istoria spitalelor din Galați până la 1918 din Danubius XXVI/2008 [CEEOL], Paul Păltănea consemnează că aceste case ale lui Nicolae Steriadi de pe strada Mihai Vodă, construite pe un loc cumpărat în 1848, au fost vîndute în 1865 către Ministerul de Război pentru înființarea spitalului ostășesc. Actul de vînzare-cumpărare a fost menționat și în Progresul, nr. 39 din 12 aprilie 1865 [BCU Iași]. Proprietatea era descrisă asfel în 1863:

No. 6618. Pentru îndestularea banceĭ otomane din Galați cu suma de 3800 galbeni, ce cu obligația legalizata de acest Tribunal, în anul 1861, are a lua de la D-lui Colonel Necolai Steriadi cu a lor procentu, urmând a se vinde fondul moșiei cu acarete pe el din acest orașŭ a debitorului, epotecate câtrâ 1 zisa bancâ, aflâtoare în cvartalul XXX, lit. A, a câruea mârimi (locul) sunt: 19 st. 6 palme 4 palmace fața spre apus la ulița domneascâ, 75 st. 4 palme laturea despre ameazâ-zi, mârginitâ cu vadul coborâtor la șoseoa Bratișului, 19 st. 5 palme fundul spre râsâritu, mârginit cu curmâtura malului despre Bratișu, 79 st. 4 palme al 2-le lature spre meazâ-noapte megieșitâ en locul și casele D. Colonel Duca, car circonferența 194 st. 2 palme și 4 palmace, cu urmâtoarele înbunâtâțiri: 1 casâ mare compusa de 9 odâi, având și alte 2 odai, deasupra în fața Balconului, alte 3 odâi și o bucâtârie pentru slugi, unu grajdu și o șurâ toate de cârâmidâ, ear casele cele mari aŭ la didire peatrâ și marmorâ, având și un trotuar din partea despre apus, care servește de balcon, pardosit cu marmorâ și peatrâ împreunâ și cu o galerie de steclâ, toate în bunâ stare, unu beciu legat cu cârâmidâ în starea de mijlocu, un bordein în pâmânt cu 2 odâi, acoperit cu scânduri, în calitate veche, și o fântânâ legatâ cu cârâmidâ numai la gurâ, se publicâ terminul de 6 luni, conform §. 605 din Codul Civil, spre deșteptarea celor ce ar avea vre o pretenție asupra fondului, ca sâ se prezenteze cu reclamații la Tribunalul competent, câci dupâ ecspirarea luĭ nu se va mai considera nicĭ o propunere.

Progresul, An. 1, nr. 118, marți 24 sept. 1863 [BCU Iași].

Presupun că atît Alecu, cît și fiii săi, au fost născuți în afara țărilor românești. La sfârșitul unui document numit Petiția funcționarilor separatiștĭ, adresată comisarului Turcieĭ, Safvet-Effendi, din 2/14 maiŭ 1857, Iașĭ [Google Books], Alecu se semna A. Steriadi (străin), subdirector vămilor. Clucerului Costache Steriadis încă nu îi fusese admisă cererea de naturalizare (împămêntenire) în anul 1847 (Analele Parlamentare ale României. Tomul 14, Partea 1: 1846-1847, pp. 1066 [Digibuc]).

În 1863 este publicată în ziar o listă de persoane care ceruseră naturalizarea, proces despre care ne putem face o idee în Reorganisarea Românieĭ. Partea ântêia. Comuna (1861) a lui Ion Ghica [Google Books]. Pe lista de nume apare și un N. Steriade:

8. Optŭ raporturĭ ale comisineĭ de petițiunĭ relative la cererĭ de naturalisare, ale d-lorŭ Atanasie Csenocrat, N. Steriade, M. Hantos, A. Kleiter, F. Eitel, I. Alecu; Maĭ mulțĭ Românĭ venițĭ din Macedonia; G. Hempel.
9. Raportulŭ comisiuneĭ de petițiunĭ, relativŭ la indigenarea d. maior P. Fochian.
10. Idemŭ relativ la indigenarea d-lor Iosif Dumbrovicĭ, G. Iconomu, R. Stoenescu, G. Solovief, A. Sion, Colonelŭ C. Caragea, S. N. Paris, I. Vahman, I. Cloov, K. Gold.

Românul, nr. 7 din 12 ian 1863 [Digibuc].

Există un N. Steriade care a renovat Biserica din Mehedința (Podenii Noi) din județul Prahova în 1857:

Popescĭ, sat, face parte din C. R. Podenĭ-Nouĭ, pl. Podgoria. Aci e o biserică zidită de proprietariĭ moșnenĭ, și refăcută la a. 1857 de D-l N. Steriade.

D-ra Paulina Brătescu, D-l Ión Moruzi, Dicționar Geografic al Județuluĭ Prahova, Tipografia și legătoria de cărți „Viitorul”, Têrgoviște, 1897, pp. 380 [Digibuc].

Pe biserică există o înscriere care identifică numele soției, Păunica, de unde înțelegem că este vorba despre alt N. Steriade decît colonelul de la Galați:

XVII. Biserica din Mehedința saŭ Podeniĭ-Noĭ (Prahova).

727. 1. Pe stîlpĭ, la intrare:

Cățĭ citițĭ și intrațĭ în templu să vă închinațĭ,
Vă rugațĭ, vă umilițĭ și pre ctitorĭ pomenițĭ,
Pildiĭ lor fițĭ toțĭ părtașĭ;
Zidițĭ Domnuluĭ lăcaș,
Dacă vrețĭ să moștenițĭ
Binele ce toțĭ dorițĭ.
1861, Apr[ilie] 25.

728. 2. Pe dosul păreteluĭ de intrare:

Acest locaș dumnezeesc[u], ce să prăznuește hramul s. ierarh Nicolae, la anul 182 s’aŭ înființat de răposații Mariș și Domnica; fiind în proastă stare, s’aŭ preînnoit precum să iasă [de] Steriadis cu Păunica, consoarta dsale (sic!)… [1861]

N. Iorga, Inscripțiĭ din Bisericile Romănieĭ, vol. II, Bucureștĭ, 1908 [Digibuc].

Informația mai apare și în Marele dicționar geografic al Romîniei (1902). Dacă N. Steriade din Popești nu este colonelul Nicolae Steriadi, o altă apariție în dicționar o putem atribui categoric familiei lui Costache Steriadi:

Popești, sat, făcînd parte din com. rur. Podoleni-Noĭ, pl. Podgoria, jud. Prahova. Are o biserică, zidită de proprietariĭ moșnenĭ, și refăcută la 1857, de N. Steriade.

[…]

Toporul, com. rur., în jud. Vlașca, pl. Mărginea, situată pe Valea-Tresteniculuĭ, la 26 kil. de Giurgiŭ, 16 kil. de Stănești, reședința plășeĭ și 60 kil. de București. Are o biserică, zidită la 1854 de fostul proprietar Steriade, deservită de 1 preot și 2 cîntărețĭ; o școală mixtă, făcută de zid, tot de Steriade; 5 cîrciumĭ. Vite: 550 boĭ, 25 bivolĭ, 75 caĭ, 200 oĭ și 130 rîmătorĭ. Are o suprafață de 1282 hect. S’a împroprietărit la 1864 un număr de 160 locuitorĭ foștĭ clăcașĭ, din părțile d-luĭ dr. Teodori și Ef. Spit. Civile, pe o suprafață de 706 hect. Budgetul com. e la veniturĭ de 8246 leĭ și la cheltuelĭ, de 8721 leĭ. În centrul satuluĭ se află un heleșteŭ ce aparține Eforieĭ Spitalelor Civile și care servă pentru pescuit. Pe aci trece șoseaua județeană Giurgiu-Pitești.

George Ioan Lahovari, General C. I. Brătianu, Grigore G. Tocilescu, Marele dicționar geografic al Romîniei, alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe județe, Volumul V, Stab. Grafic J.V. Socecŭ, București, 1902 [Digibuc].

În articolul Țăranii și setea de pământ arabil („Sociologie Românească”, serie nouă, Anul III, nr. 3, Bucuresti, 1992), Lucia Apolzan îl numește pe proprietarul moșiei Toporul clucerul Steriadi, și mai amintește de un proprietar apărut ulterior, Dr. Iulius Teodory [ref].

Un alt document menționează o moșie din aceeași zonă aflată în proprietatea Paharnicului Steriadis:

Asemănat adresuluĭ Prezidențieĭ Voastre de supt No. 3.234, am mers la moșia Trestenicul a D-lor fraților Popeștĭ, și voind a maĭ întêiŭ a afla dacă moșia D-lor Trestenicul este în devălmășie cu partea D-luĭ Paharniculuĭ Steriadis, i cu Postelnicul State Tomulescu, am făcut întrebare prin înscris atât D-luĭ Slugeruluĭ Diamandi Cărpinișanul, ce se afla acolea, și de la care se și coboară partea de moșie a D-luĭ Paharniculuĭ Steriadis, i luĭ logofĕtul Hristea Tomulescu, fratele și devălmașul în partea luĭ State, de la carele priimind alăturatele în orighinal rĕspunsurĭ, se face destulă dovadă că partea D-lor fraților Popeștĭ nu are nicĭ un fel de vălmășie saŭ înclinare cu celelalte douě trupurĭ și este trup deosebit, și care se stăpânește din vechime numaĭ de D-lor frațiĭ maiorĭ Popeștĭ.

Analele Parlamentare ale României. Tomul XII, Partea I, Imprimeria Statului, Bucuresci, 1900, pp. 37 [Digibuc].

Faptele documentate aici se petreceau în 1842, cu un deceniu înaintea datei propuse de Mihai Dim. Sturdza pentru căsătoria lui Costache Steriadi cu Maria, fiica lui Cărpenișanu. Nu-mi este clar dacă expresia de la care se și coboară partea de moșie se referă la dobîndire, sau la o simplă adiacență. Într-un Act de ipotecă, George Steriadi declara trei moșii distincte, apropiate între ele, moștenite de la părinții săi:

Sub-semnatul George Steriadi, m’am împrumutat de la D. N. V. Căplescu-Poenaru, cu suma de lei noui 100.000, pe termen de 3 ani, adică pêně la 24 August 1877, și cu dobêndă de 15 là sută pe an.

Acéstă sumă de 100,000 lei noui o asigur cu ipotécă de rangul I-iù în părțile cuvenite mie din moșiile Răsmeresci și Toporu, cari mi s’a coborât moștenire de la repausatul meu părinte Constantin Steriadi, și în partea mea din moșia Trestenicu, moștenire de la repausata mea mamă Maria Steriadi, câte trele aceste moșii situate în districtul Vlașca.

Monitorul Oficial, 1 iulie 1879 [Digibuc].

Madame Steriade

Ion Suchianu mai evocă o prezență maternă în amintirile sale de la Poiana Țapului:

Iar la cele două mese pe care în anii din urmă le luam în familia Steriade, bucătăria era sub îngrijirea și conducerea lui M-me Steriade, căreia toți îi ziceam maman. În fine ca societate, Alecsandru Steriade, directorul Palatului, un observator fin al ridiculelor omenești; fratele său Gogu Steriade, fost redactor (între multe) la Independance roumaine, și prieten intim cu Al. Adobescu, care apropo de orice eveniment public sau privat avea câte o anecdotă bine sărată și bine spusă. Cât am râs noi în cercul acesta, nu s’a râs în toată Poiana-Țapului. [...]

— Nu e în Sinaia, o să ai însă ca commeseni doi studenți Janot Steriade, fiul lui Alecu Steriade (astăzi unul din marii noștri pictori) și Const. Antoniadi (actualul ministru nostru la Geneva), amândoi mari admiratori ai spiritului tău. [...]

Atuncea Steriade:
— Îți dăm noi una nouă autentică și cu replică. Anul trecut foc la dependințele casei regale, în care locuim noi. Foarte repede sosește pompa de la fabrica de hârtie din Bușteni. Un neamț cu o chivără de pompier și cu o haină scurtă neagră de piele, organizează stingerea cu oamenii din sat. Am avut norocul că în fața casei trecea și un afluent al Prahovei, care curgea dinspre Urlătoare.

I. Suchianu, Un prânz la Poiana Țapului în Universul, nr. 216 din 8 august 1932 [AD].

Nu știm cât timp comprimă Suchianu în acest eseu, însă Jean Al. Steriadi (n. 1880) nu a prins-o pe bunica sa Maria (m. 1874). Dacă întradevăr episodul cu incendiul la castelul Peleș se petrecuse anul trecut, prânzul cu I. L. Caragiale se întîmpla în jurul anului 1889.

Să fie atunci această Madame Steriade, maman atât pentru Alexandru și Gogu, cît și pentru naratorul Suchianu, mătușa Smaranda (m. 1907)? Sau, în calitate de coordonatoare a bucătăriei, să fi fost cealaltă mătușă, Ecaterina Steriadi?

Cine este L.N.?

Ediția revăzută din 1907 începe cu următorul text:

ÎNȘTIINȚARE

Diferitele edițiuni ale acestei opere folositoare a Doamnei Ecaterina Colonel Steriad fiind cu desăvârșire epuizate, publicarea unei noui edițiuni erà adânc simțită. Astfel credem a face un adevărat serviciu menagerelor noastre, publicând această nouă edițiune a Bunei Menagere, pe care am căutat să o prezintăm sub o formă pe cât s’a putut mai înțeleasă de toți, căci am înlăturat termenii ce nu erau cunoscuți tutulor, ceeace înlesnește foarte mult folosința rețetelor date de autoare.

Asemenea am căutat să înlocuim măsurile și greutățile cele vechi, prin echivalentele lor cele noi, cari sunt astăzi mai la îndemâna tutulor, mai adăogând încă și un număr de rețete suplimentare din bucătăria vegetariană.

Prezintată în aceste condițiuni, credem că această nouă edițiune va căpătà aprobarea tutulor bunelor menagere.

EDITORUL

În spatele acestei noi ediții și al inițialelor L.N. pare să se afle Laura Nădejde, care a publicat și sub nume propriu cartea Noua bucătărie vegetariană, tot la Alcalay & Co., și care și-a mai semnat și unele traduceri cu aceleași inițiale.

Alte publicații

Alte publicații atribuite Ecaterinei Steriadi, tot din BRM:

65202. ~ Arta de a da în cărtzi și d’a esplica adevărata lor semnificațiune de Ecaterina Steriady. Galatz (Typ. Commercială), 1874. (18 x 12). 1 f., VI, 43 p. (I 104300) Lipsa coperta.
65208. ~ Prezicerea viitorului și Cafeomancia. Cartea II și III. de Ecatherina Steriady. Galatz (Tip. Comercială), 1874. (19,5 x 12,5). 60, VI p., p. 77-113[-116], 1 tab. (II 523599) Descriere completată după copertă.

Alte observații care nu au încăput altundeva

O altă Ecaterina născută Malaxa din Galați, văduva căpitanului Dimitrie Carp, este fiica lui Panait și al soției Teodosia (deci nepoata Ecaterinei Steriadi). La 23 iunie 1921 ea vinde clădirea de pe str. Domnească nr. 59 — azi cunoscută sub numele de Casa Gheorghiade — Societății Culturale „V.A. Urechia” [ref]. Ea a cerut să fie îngropată alături de părinții săi.

În 1872, Ecaterina Steriadi încă se descria ca rentieră din Galați în condicile de sosiri [ANNO]. În Wiener Zeitung din 13 mai 1879 citim că în urma unui furt poștal, printre pagube se numărau și 2829 franci trimiși din Brăila lui Steriadi în Corfu [ANNO].

# Bucătărésa națională (1875)

J.C. Hințescŭ, Cea maĭ nouă carte de bucate a bucătărieĭ române, francese, germâne și magiare., Editura Frank & Dressnandt, Brașovŭ, [1875]. [WorldCat]

Vezi: Coperta I, Coperta IV, Foaia de titlu — via Rețete vechi (arhivat).

Ediții moderne

J. C. Hințescu, Simona Lazăr (ed.), Bucătăreasa Națională. Carte de rețete din Ardeal, Editura GastroArt, București, 2019.

Note bio-bibliografice

În Albina nr. 22 din 18 aprilie 1875 [Wikimedia] (publicație la care face referință atât BRM, cât și Simona Lazăr în prefața ediției GastroArt) autorul publică următorul text:

(Cea mai nóa carte de bucate, a bucatariei romane, francese, germane si magiare de I. Hentiescu.) O carte buna si practica de bucatarie care cuprinde in sine maestri'a bucatariei espusa iu forma usioru de inceputu si acést'a atâtu pentru clàssile superiori catu si pentru clàssile midilocie ale societàtii nostre, este o trebuintia intr'adeveru semtita in literatur'a romana. Din consideratiune cà maestrí'a bucatariei in decursulu timpului s'a cultivatu atâta de multu, incâtu merita a se numi arta, caroa desvoltandu-se cu deosebire de francesii cei fórto debací si influintiata do sciintiele naturali cu deosebire, a ajunsu dejá la unu gradu inaltu de perfectiune.

Avendu in vedere scopulu de a familiarisá pe romani cu acesta arta asià dupa cum s'a desvoltatu oa pana in diu'a de astadi, autorulu acestei càrti s'a nisuitu a compune si publicá unu opu, carele fiindu prelucratu dupa cele mai bune carti de bucate romane, francese, germane si magiare, sè impla lacun'a simtita in acósta privintia in literatura romana si totu-de-odata sè se déo económeloru nostre unu manualu, carele cuprinde in sine maestri'a bucatariei rationali cu deosebita respectu la dietetica si sciinti'a naturale.

Ea cuprinde recetele a gati in modulu celu mai potrivitu tóte bucatele de carne, pesco, zarzavaturi si aluaturi, supe, sosuri, fripturi, salaturi, compoturi, prajituri si cofeturi, smantanuri, cataragiuri, essentie, siodori, gelatine, inghiatiuri si beuturi fórte gustóse. Asemenea cuprinde conducerea in a ingrosia ferbendu si uscandu, a ferbe in aburi si a tiené pómele próspete, spre a le conservá in tinichele si spre a le mura in ocetu si vinu-arsu, atâtu câtu si la manuirea paseriloru si altoru fripturi la ori ce feliu de manApoi terminii technici in bucataria, esplicarea celoru 15 ilustratiuni xilografice ce cuprinde, pentru art'a de transiatu, -- manuirea tacamuriloru de mésa si cuina, asiediarea mesei si servitiulu la mésa.

E unu volumu de 45 de cóle séu 720 de pagine in 8º [octavo] ou titula, registru despre cupringu si eu o invalitóre (legatura,) eleganta colorata, precum si ornata cu 15 ilustratiuni xilografice despre art'a de transiatu.

Acesta curte apare in dóue tomuri, din cari celu d'antaia cuprinde 20 de cóle tiparite [320 pagini], esindu tocma acuma de sub presa si se va spediá de a rendulu pl. t. prenumeranti, a caroru numo se va tipari la calcàiulu acestui opu, de aceea se recere ca subsemnaturele loru sa fia chiare si lamurite; tomulu alu doilea inse apare la 1. iuliu 1875, si cuprinde cól'a 21 pana la sfarsitulu opului, registru si invalitore colorata, precum si insemnarea pl. t. subscriitoriloru.

Celu ce va depune banii iu nainte, capeta opulu cu pretiulu moderatu de 2 fl. v. it. séu 5 lei nuoi. Dupa ce va fi esitu opulu, adeca in luna augustu 1875, vine a se vinde cartea cu pretiulu fisatu de 3 fl. v. a. séu 7 lei nuoi.

Colectantii primescu dela 6 abonenti o bonificatiune de 6% si suntu indreptati a-si detrage acesta provisiune dela sum'a espediuita prin avisu postalu in patri'a nóstra, ér a in strainetate in bani gat'a dela sum'a ce se va tramita franco prin posta.

Colectantii, cari voru espeduí pretiulu dela 12 essemplarie, primescu u 21 # essemplariu, ér cei ce espeduiescu pretiulu dela 24 de essemplarie primescu doue esemplarie gratis.

Abonamintele se pot face prin tóte liberariele, ori de a dreptulu la liberarii-editori Frank et Dressnandt in Brasiova (Kronstadt,) in Transilvania.

Din paragrafele-cheie, pe care le-am marcat cu aldine, aflăm că primul „volum” al cărții — sau, mai bine zis, primele 20 coli de tipar însumînd 320 de pagini — au fost tipărite la începutul anului 1875, urmând ca în iulie să iasă de sub presă colile 21–45. Lipsa unei virgule în exprimarea autorului necesită o citire atentă, putându-se înțelege că participanților la acest exercițiu de crowdfunding avant la lettre le vor fi expediate aceste prime 20 coli; în interpretarea mea se va spediá de a rendulu pl. t. prenumeranti cartea finalizată, cu tot cu semnăturile abonaților.

A existat primul volum ca publicație de sine stătătoare? În rubrica Bibliografia din Federatiunea, nr. 27-28 din 18 apr. 1875 [BCU Cluj], aflăm că volumul cellu I. (de 20 colle) au si apparutu, in editur'a lui Frank si Dresnandt, Brasieu, de I. C. Hintescu. Dovada cea mai clară se află la MTAK (Magyar Tudományos Akadémia Könyvtár) în Budapesta, instituție care deține cele două volume în învelitori separate, cu fișa:

Törzsszám [000903102]
Gazd.O.833
Hintescu I. C.
Cea mai nouă carte de bucate a bucătăriei române, francese germâne si magiare / I. C. Hintescu. - Brașov : Frank et Dressnandt, [s.a.]. - 2 köt. ; 8º
A leírás az MTA KIK müncheni rendszerű betűrendes katalógusa alapján készült.
183_HIN-HISTOI_0024

În revista Familia, dacă în nr. 17 din 9 mai 1875 deja se anunțau ambele volume ca aflîndu-se la vînzare, în nr. 40 din 17 octombrie 1875 volumul al doilea este anunțat ca publicat dîlele trecute (deci, cu o oarecare întîrziere față de planul inițial):

Cele două tomuri „învelite”, însumând 42 de coli de tipar, adică 672 pagini, dintre care 667 numerotate (de la pagina 610 începe indexul, urmat de lista de abonați), cu 16 gravuri în text, erau vîndute împreună la 3 florini.

Ulterior — circa 1877, judecând după reclamele din presă — s-a renunțat ideea de două volume. Împărțeala era, pînă la urmă, arbitrară: primul tom se termină abrupt, la sfârșitul celor 320 de pagini, în mijlocul unei rețete de Rață selbatică. Cartea unită a fost ambalată în trei variante: cartonată, apoi broșată, sau legată în pînză. Cu această ocazie, cartea a primit noul titlu Bucătărésa națională:

1. Reclamă pentru cartea „Bucătărésa națională” pe ultima pagină a cărții „Proverbele Românilorŭ” (Sibiu, 1877) de același autor.
2. Reclamă în Amicul Poporului. Călindar pe anul comun 1877., Sibiiŭ
3. Reclamă în Amicul Poporului. Călindar pe anul comun 1878., Sibiiŭ.
4. Reclamă în Amicul Poporuluĭ. Călindar pe anul comun 1882., Sibiiŭ.
5. Reclamă în Călindarul Bunului Econom pe anul comun 1882, Sibiiu. Remarcabil numele de „Ioana Costandina Hințescu”.

Au mai existat alte ediții?

Dincolo de formula neobișnuită prin care s-a produs cartea, deducem din reclamele din presa vremii că a fost retipărită în același format pînă cel puțin în anul 1882. Apare însă în BRM o referință, întocmită după mențiuni din presă, la o posibilă ediție ulterioară:

26506. ~ *Bucătares'a naționala, seu Carte de bucate a bucateresei romane, francese, germane și maghiare, de I. C. Hințescu, Brașov Edat de librari'a H. Zeidner, [1884?]. 600 laturi de tipariu. 610 p. cu 15 chipuri. 80 cr. (Lumin, 5(1884), nr. 102, dec. 22/2 ian. 1885), p. 4: Varietăți; 6(1885), nr. 137, p. 4)

Constituie asta o ediție revizuită, sau doar o retipărire? Deși nu am la îndemână cele două numere din Luminatoriulu pe care se bazează BRM, aflăm tot din reclame că Librăria Editoare Henric Zeidner din Brașov („fondată 1867”) este succesoarea librăriei H. Dressnandt. O reclamă în Gazeta Transilvaniei, nr. 198 din 20 octombrie (1 noiembrie) 1884 promovează:

Dincolo de eroarea de culegere (corect era 1465, nu 4165 rețete), numărul de pagini corespunde cu descrierea BRM (610 p.), însă nu și numărul de ilustrații (15 chipuri vs. 10). Numărul redus de pagini poate fi atribuit renunțării la cîteva dintre colile de tipar — poate cele cu lista de abonați, împreună cu registrul — pentru o versiune broșată, mai compactă și mai ieftină.

În anul 1900, din Gazeta Transilvană aflăm de o posibilă nouă ediție, postumă, apărută la Tipografia „A. Mureșianu” din Brașov, cu număr sporit de rețete („vreo 1620”, de la cele 1465 cu care se lăuda editura H. Zeidner) și pagini („peste 700” de la 667), în format quarto (8 pagini per coală de tipar) în loc de octavo (16 pagini per coală). Din alt număr al ziarului, tot din 1900, aflăm că proprietarul tipografiei este Dr. Aurel Mureșianu, iar redactorul responsabil este Traian H. Pop.

În paralel, Librăria Editoare H. Zeidner continuă să își vândă propria ediție a Bucătăresei naționale, ultima mențiune găsită fiind o reclamă în Gazeta Transilvanei în 1909.

Exemplarul aflat la OSZK din ediția originală conține o serie de însemnări în creion despre care putem presupune că au legătură cu pregătirea unei noi ediții. Printre acestea, pe pagina de titlu este scris Jóna Costandina Hințescu în loc de J. C. Hințescu și Sibiiu, Editura eredeĭ de Closius în loc de Brașovŭ, Frank & Dressnandt.

# Doamna cassei

Reclamă în România Liberă, nr. 838 din 15 martie 1880.

BRM: 18186. • *Doamna cassei (Carte de bucate) ilustrată cu mai multe gravuri, conținend peste 500 recepte asupra artei culinare, adică: Bucătăria română, francesă și germană, In cari s'a adăogat multe și variate recepte pentru mâncări de post; culeasă și arangiată de Un amic al gustului. [București], Edit. libr. Frați Ioanițiu et C-nie, [1880]. 12°. XV, 191 p. 3 lei. (RoL, 4(1880), nr. 838, mart. 15, p. 3 ; BR, 2(1880), nr. 3, mart., p. 158)

Alte ediții

Reclamă în România Liberă, nr. 2247 din 11 ianuarie 1885.

BRM: 18187. ~ *Idem. Ed. II. [București], Edit. libr. Frații Ionițiu et Co., [1884]. 3 lei. (RoL, 9(1885), nr. 2247, ian. 11, p. 3)

Note bibliografice

Nu am reușit să identific niciun exemplar fizic al acestei cărți, sau vreun alt detaliu despre acest amic al gustului.

# Noua carte de bucate (1880)

Noua carte de bucate, saŭ adevĕrata bucătăriă română, practică, plăcută și economică. Culésă și întocmită de maĭ multe bune menagere din societatea acestuĭ oraș. Conținênd: Recete de economiă domestică, conserve, licorĭ, dulcețĭ, prăjiturĭ, supe, bucate, mâncărĭ recĭ, lăpturĭ, etc; precum și ștersul cuțilelor și a tutulor uneltelor culinare, cu diferite instrucțiunĭ despre datoriele uneĭ bune menagere., Librăria G.D. Nebuneli & Fiĭ, Galațĭ, [1880].

Note bibliografice

Exemplarul de la BCU Iași, avînd cota II 9332, poartă semnătura Casuca Thincu [Tincu] deasupra titlului, nu știm dacă în calitate de posesoare a exemplarului, sau de autoare. Datarea apare în BRM pe baza aparițiilor în Bibliografia Română a lui Al. Degenmann și în România liberă:

10593 • Noua Carte de bucate, sau adevărata bucătăria română, practică, plăcută și economică. Culesă și întocmită de mai multe bune menagere din societatea acestui oraș. Conținând: Recete de economia domestică, conserve, licori, dulceți, prăjituri, supe, bucate, mâncări reci, lăpturi, etc.; precum și ștersul cuțitelor[!] și a tutulor uneltelor culinare, cu diferite instrucțiuni despre datoriele unei bune menagere. Galați, Librăria G. D. Nebuneli & Fii (Tip. Națională), [1880?]. (20 x 12). 182 p. (BCU-Iași II 9332) Lipsă coperta. Datat după: RoL, 4(1880), nr. 917, iun. 24, p. [3]: Bibliogr. ; BR, 2(1880), nr. 6, iun., p. 191.

# Bucătăria modernă cu o introducere despre hygiena bucătăriei (1881)

M. S., Bucătăria modernă cu o introducere despre hygiena bucătăriei. Alcătuită după recete încercate și potrivit cu cele mai bune cărțĭ de bucate franceze, germane și române., Bucurescĭ, Editura Librăriei Socecŭ & Comp., 1881.

# Cele trei bucătării principale (1887)

Cele trei bucătării principale sau Bucătăria română, francesă și germană. Carte lucrată după cele mai moderne scrieri culinare, care, pe lângă mulțimea recetelor ce coprinde, se recomandă bunelor menagere pentru modul cel mai înlesnitor și practic de a le prepara. Bucate, prăjiturĭ, dulcețurĭ, conserve, licorurĭ, siropurĭ și diferite alte preparațiunĭ pentrŭ trebuințele caseĭ., Editura Tipo–Litografiei Dor. P. Cucu, Bucuresci, 1887.

Vezi: Okazii (arhivat).

Alte ediții

Cele trei bucătării principale sau Bucătăria română, francesă și germană. Carte lucrată dupĕ cele maĭ moderne scrieri culinare, care, pe lêngă mulțimea recetelor ce coprinde, se recomandă bunelor menagere pentru modul cel înlesnitor și practic de a le prepara. Bucate, prăjiturĭ, dulcețurĭ, conserve, licorurĭ, siropurĭ și diferite alte preparațiunĭ pentru trebuințele caseĭ. Bucătăria de toată mâna incepênd de la cea mai simpla si economica pêna la cea mai lucsoasa., Editura Tipo–Litografieĭ Dor. P. Cucu, Bucuresci, 1894.

BRM: 11815 • Idem. București, Edit. Tipo-Lit. Dor. P. Cucu, 1897. (21 x 12,5). 1 f., II p., p. 5-212. (II 408724)

# Regina bucătăriei (1888)

BRM: X. X., Regina bucătăriei sau Bucătăria universală pentru sănătoși și bolnavi. Rețete complecte pentru ori-ce mâncări, prăjituri, cofeterie, licheuri și altele., Edit. tip. Universul, Luigi Cazzavillan, București, 1888

Alte ediții

X. X., Regina bucătăriei sau Bucătăria universală pentru sănătoși și bolnavi, Editura Tipografiei „Universul”, București, 1900.

Regina bucătăriei […]. Ediție nouă revăzută și adaogită, Editura Societății Anonime „Universul”, București, 1926.

Este re-editată în 1931 sub numele de 1001 feluri de mâncări.

# Igiena țĕranului (1895)

Dr. N. Manolescu, Igiena țĕranului. Locuința, iluminatul și încăld̦itul ei. Îmbrăcămintea, încălțămintea. Alimentațiunea țĕranului în deosebitele epoce ale anului și în deosebitele regiuni ale țĕrei., Bucuresci, Lito-tipografia Carol Göbl, 1895.

Răsfoiește pe Google Books: un exemplar (coligat cu Crăiniceanu), alt exemplar.

# Igiena țĕranului român (1895)

Dr. Gheorghe Crăiniceanu, Igiena țĕranului român. Locuința, încălțămintea și îmbrăcămintea. Alimentațiunea în diferite regiuni ale țĕrii și în diferite timpuri ale anului., Bucuresci, Lito-tipografia Carol Göbl, 1895.

Răsfoiește pe Google Books: un exemplar, alt exemplar. Descarcă de la BCU Cluj.

# Die Siebenbürgische Küche (1897)

Elise Fröhlich, Die Siebenbürgische Küche [Bucătăria transilvăneană], Tipografia Drotleff, Sibiu, 1897.

Alte ediții

Sechste Auflage [ediția a șasea], 1910. [Copertă: Europeana]

Ediții moderne

Ruxandra Stănescu (trad.), Bucătăria transilvăneană, Editura Armanis, Sibiu, 2020. Traducere după ediția a cincea din 1910.

Note biografice

Conform prefeței ediției a cincea din 1910, Elise Fröhlich moare în februarie 1901 din cauza unor complicații la naștere.

# Noua carte de bucate (1899)

M. S., Noua carte de bucate conținînd peste 2000 de rețete încercate din bucătăria tuturor popoarelor civilisate lucrată și aranjată în ordine alfabetică, Bucuresci, Editura Librarieĭ Socecu & Comp., 1899.

Vezi Anticariat Unu (arhivat).

Alte ediții

BRM: 10594. • Noua carte de bucate, conținând peste 2000 de rețete încercate din bucătăria tuturor popoarelor civilizate, lucrată și aranjată în ordine alfabetică de Dna L. I. S. [sic] București, Edit. Librăriei Socec & Co., 1908. (20 x 13). 511 p. 3,50 lei. (I 10516)

Reeditată în anii 1920. Ultima cifră a anului este ilizibilă. Vezi Anticariat Unu (arhivat).

# Poftă Bună! (1899)

Zotti Hodoș, Poftă Bună! Carte de bucate, Editura „Bibl. Noastre”, Tipografia diecezană în Caransebeș, 1899. Colecția „Biblioteca Noastră” nr. 18–22. 8º p. 304.

Zotti Hodoș, Poftă Bună! Carte de bucate. Partea II, Editura „Bibl. Noastre”, Tipografia diecezană în Caransebeș, 1900. Colecția „Biblioteca Noastră” nr. 32–33. 8º p. 80.

Cele două volume se găsesc la OSZK.

Alte ediții

Zotti Hodoș, Poftă Bună! Carte de bucate, Partea I, Ediție nouă, Tipografia diecesană, Caransebeș, [1902]. Prețul 2 cor. (Lei 2.50). 8º 256 p. Datat după Transilvania nr. III, mai-iunie 1903 [BCU Cluj]. BRM #26593, și probabil #26592.

Citește pe llll.

La BAR, sub cota I 109656, sunt coligate ediția nouă a Părții I cu ediția originală din 1900 a Părții II. La MTAK, Partea I în ediție nouă cu învelitoare:

Törzsszám [000902915], Gazd.O.3702, 184_HISTOR-HOEF_0255 Hodoș, Zotti, Carte de bucate pofta bunăi / de Zotti Hodoș. - Caransebeș : Tipografia Diecesană, [s.a.]. - 1 köt. ; 8º

Date bio-bibliografice

Azotta „Zotti” Hodoș (✝1946, Sibiu) a fost fiica lui George¹ Secula (m. 4 dec. 1884), avocat în Baia de Criș, și a Iuditei Secula (✝ 19 ian. 1925, Oradea), născută Truța², directoarea școlii de fete din Arad.

¹ mai întîlnim grafia Gheorghe. ² cu variațiunile Truția sau Truță.

Inmormêntarea naționalistului George Secula în Deva, în Gazeta Transilvaniei nr. 231, 13 decembrie 1844 [AD].

Zotti a avut doi frați. Sabin Coriolan ([n. ~1865-1866] — m. 6 mai 1893, Arad), doctor în medicină, a fost medic secundar în sanatoriul Löwinger din Viena. Septimiu Sever ([n. ~1969-1970] — m. 8 apr. 1912), absolvent de studii filosofice și istorice, a fost profesor, scriitor și, în ultimii trei ani ai vieții, preot.

Căsătorită cu Enea Hodoș (n. 1858, Roșia Montană; d. 1945, Sibiu).

Zotti și Enea au avut două fete, Carolina și Astra. Astra se căsătorește cu Lucian Nerva Marcu, unul dintre fiii din prima căsătorie a mătușii sale Constanța.

Lucian Nerva este fiul lui Nicolae Marcu și al Constanței, născută Taloș. Constanța se căsătorește ulterior cu Alexandru I. Hodoș, fratele lui Enea.

Scurte schițe biografice ale familiilor Hodoș și Secula găsim în capitolul Căpeteniile jud. Zarand: schițe biografice din al treilea volum al monografiei Ținutul Hălmagiului de Traian Mager (Tiparul Tipografiei Diecezane, Arad, 1937) [arhivat].

Rămase fără tați, pe Victoria Hodoș (sora lui Enea) și pe Zotti Secula le găsim menționate ca eleve la „Azilul Elena Doamna pentru copile orfane”. [Emilia Grecu, Azilul Elena Doamna și ajutorul domnesc dat orfanilor, ediția a III-a, Editura Ars Docendi, București, 2019, pp. 179, incorect trecută ca Loti Secula.]

Pregătirea cărții de bucate Poftă bună este anunțată încă din anul 1897 (Tribuna Poporului, nr. 84 din 3/15 mai 1897, Arad). Apare cu Nr. 18—22 în colecția „Biblioteca Noastră” îngrijită de Enea Hodoș, și conține sub 420 de numere, peste 600 de rețete și anume cele mai bune rețete din bucătăria practică și moderna.

În Transilvania nr. VII pe iulie-august 1899 [BCU Cluj], apare și o mențiune bibliografică, sub repertoriul bibliografic al acestui ram [Literatura economică] pentru anul trecut:

Hodoș Zotti: „Poftă bună”, Carte de bucate, edit. I, 8º, pag. 304, prețul fl. —.70, Biblioteca Noastră Nr. 18—22, Tipogr. diecesană Caransebeș.

În anul 1900, apare a doua parte apare ca nr. 32—33 al aceleiași colecții. Beneficiază de o scurtă prezentare în Tribuna Poporului din Arad începând cu octombrie 1900:

Carte de bucate. Tocmai acum a eșit de sub tipar partea II din „Poftă bună”, carte de bucate, scrisă de Zotti Hodoș. Partea primă este deja foarte răspândită; partea a doua, apărută acum, conține o sută șease zeci de rețete de bucate. Au trimis rețete următoarele doamne și domnișoare: Victoria Ardeleanu, Ada Bălaș, Nettă [Aneta sau Neti] Călciunar, Eliza Curta, Ida Faur, Maria Ghidiu, Ana și Cornelia Hodoș, Sidonia Maior, Letiția Oncu, Sofia Pap, Livia Popovici ș. a. Ca și în partea I, rețetele sunt scrise pe înțelesul tuturor. La sfîrșit se dau și câteva menu-urĭ.

Partea a doua costă numai 28 cr. și 3 cr. porto. A se adresa de-adreptul la d-na Z. Hodoș la Caransebeș. Tot acolo se poate comanda și partea I, trimițând cu mandat poștal 70 cr. și 5 cr. porto.

În Transilvania nr. III pe mai-iunie 1903 [BCU Cluj], apare mențiunea bibliografică în cadrul unui Repertoriu bibliografic al producțiunii literare române din țară pe anul 1902:

Hodoș Zotti: Poftă bună, carte de bucate, form. 8º, pag. 256, prețul 2 cor. Tip. și libr. diec. Caransebeș.

În jurul anilor 1909–1910 reîncep reclamele în presă, deci avem de a face cu o posibilă nouă ediție. De altfel, Gudrun–Liane Ittu* ne atrage atenția la un paragraf de la Poșta redacției din Luceafărul nr. 2 din 16 ianuarie 1909 [BCU Cluj], unde unei anumite doamne Lucia R. din Timișoara i se răspunde cu recomandarea:

Cea mai bună carte de bucate românească este „Poftă bună” de Dna Zotti Hodoș, care a apărut in ediție nouă și se poate comanda direct delà autoare în Sibiiu, Capgasse.

* Gudrun–Liane Ittu, O carte de bucate din belle époque. Poftă bună! de Zotti Hodoș (Tipografia Diecezană, Caransebeș, 1899, 1900)

Această ediție poate să fi fost prilejuită de mutarea soților Hodoș la Sibiu. Tot la Sibiu apare în 1914, la începutul Primului Război Mondial, Masa ieftină.

După război, Poftă bună pare să se re-editeze sub noi formule, greu de pus cap la cap în lipsa vreunui exemplar fizic. În Telegraful român nr. 45 din 4/17 iunie 1921 apare:

Carte de bucate. A apărut tocmai acum partea I din cea mai bună carte de bucate Poftă Bună, de Zotti Hodoș. Partea aceasta cuprinde 162 de rețete pentru: supe, ciorbe, asiete, pești, rasoluri și sosuri, la sfârșit meniuri pentru zile comune și pentru sărbători. Cartea costă 6 Lei. De vânzare la Librăria Arhidiecezană în Sibiu și în alte librării.

Apoi, în anii 1922–1927:

Reclamele la Poftă bună! în Telegraful român din 1922, respectiv 1927, prezintă două formule diferite de numerotare a părților / volumelor.

Această ultimă formulă (cu părțile 1A și 1B) este dată publicității pînă prin 1933. De acolo încolo, prima și unica referință pe care am mai găsit-o a fost în Țara, nr. 157 din 15 oct. 1941:

Nu știm însă dacă acest Colț literar vrea să promoveze o nouă ediție sau vorbește despre cea care fusese publicată cu mai bine de un deceniu în urmă.

✝ Zotti Hodoș. — La locuința sa din Sibiu a încetat din viață zilele trecute venerabila româncă, Zotti Hodoș, soția lui Enea Hodoș, cunoscutul și mult apreciatul ziarist transilvănean, fost redactor al „Telegrafului Român”. Defuncta a fost autoara a mai multor lucrări cuprinzătoare de sfaturi practice pentru gospodinele noastre. Dumnezeu s’o odihnească cu drepții!

Foaia poporului, nr. 11 din 10 martie 1946 [AD]

# Higiena și administrația casnică (1899)

Anna Căpitan Constantinescu, Higiena și administrația casnică coprindend orticultura și avicultura precum și bucătăria practică și modernă. Lucrata conform necesitatei simțite în menaj, Tipo-Lit. și Fond. de litere Dor. P. Cucu, Bucuresci, 1899.

Există, conform BRM, un exemplar la BAR cu cota II 156840.